Retailerul german Lidl, cel mai extins lanț de comerț din România, deschide luni, 16 ianuarie, primul magazin planificat pentru acest an, ajungând astfel la 130 de unități. Noul magazin va fi deschis la Bistriția, județul Bistrița-Năsăud. În același județ mai există o unitate în Năsăud. Lidl este al doilea retailer care deschide magazine în acest an după belgienii de la Mega Image care au inaugurat în Capitală magazinul numărul 106.

Lidl, care a intrat oficial pe piață în 2011, a inaugurat la începutul verii cele 107 unități Plus rebranduite, iar la începutul lui octombrie a deschis 11 magazine noi. La finalul lunii octombrie germanii au început să inaugureze în fiecare luni două noi magazine construite de la zero, terminând anul cu 129 de unități. În prezent, potrivit informațiilor anunțate de companie mai sunt încă cinci magazine de deschis.

Retailerul german Lidl a preluat în 2010, de la grupul Tengelmann, rețelele de magazine de discount Plus din România și Bulgaria. Plus Discount a avut în 2010 pierderi de 247,7 mil. lei (58,9 mil. euro), de peste trei ori mai mari decât cele din 2009. Cifra de afaceri a companiei a crescut însă anul trecut comparativ cu 2009 de la 1,3 mld. lei (307 mil. euro) la 1,45 mld. lei (345 mil. euro). Reprezentanții Lidl nu oferă detalii despre vânzările din 2011.