Dupa Patimi, vacanta

Suntem in Saptamana Mare. Urmeaza Pastele si o vacanta de noua zile. Pentru bugetari. Si pentru cine o mai da Dumnezeu. Multe companii private vor avea insa o vacanta scurta. La fel si bancile.
La urma-urmei, poate fi binevenita o vacanta. Daca ar urma unei perioade de munca indarjita, soldata cu produse performante. La noi insa lucrurile sunt amestecate. Unii, intr-adevar, muncesc din greu. Cei mai multi insa nu dau in branci. In fabricile statului nu se munceste cu prea mare insufletire. Magazinele sunt tot sub standardele occidentale, chiar daca au cunoscut schimbari importante. Cetateanul de rand vede prosperitatea tarii si a lui tot asa cum calatorul din desert, flamand si insetat, are continuu iluzia ca zareste in apropiere o oaza salvatoare. Dar nu-i decat parerea: Fata Morgana.
Tot o Fata Morgana este si eficienta economica. Ideea trecerii la economia de piata i-a fascinat pe multi. S-a nascut iluzia unui alt mod de existenta, a unui alt nivel de consum, mai apropiate de cotele civilizatiei contemporane. Dar societatea romaneasca n-a inteles ca <standardul de viata> este un concept legat strans de productivitate, de rentabilitate, de inovatia tehnica, de progresul stiintific. In ultima instanta, de performanta economica.
Vrem economie de piata. Dar si cunoastem legile si mecanismele? Si, in masura in care le cunoastem, suntem pregatiti sa le punem in aplicare?
Am citit declaratia disperata a unui tanar, care spunea ca pierderea locului de munca echivaleaza cu pierderea sensului existentei. Intr-o societate normala, o astfel de declaratie ar suna straniu. Piata muncii e flexibila, oamenii isi schimba frecvent locurile de munca, isi schimba chiar profesiile, fara sa li se para o drama. Noi ne situam insa in extreme. In timp ce unii dramatizeaza pierderea locurilor de munca, altii insa au inteles flexibilitatea dincolo de limitele normalului. In intreprinderile cu pierderi sunt ingrosate in continuare cozile in fata birourilor de disponibilizari. Contractul: 24 de salarii contra acceptarii titlului de somer.
Din cauza strangularii pietei oamenii o duc rau, standardul de viata se imbunatateste mult prea lent. Sunt semne de relansare a  constructiilor. Se promit credite ipotecare. Dar nu se simte inca inviorarea asteptata. Macaralele inca stationeaza, in tara miroase prea putin a ciment, piata de consum n-are anvergura dorita. Pentru a schimba lucrurile avem nevoie de mai multe ferestre deschise.
Dar mai ales avem nevoie de munca performanta. Cum o putem obtine? Un manager de la <Philips>, care a obtinut succese de rasunet, a fost intrebat cum a procedat. A raspuns: <Simplu! Am taiat toti arborii dupa care obisnuiau sa se ascunda cei ce nu voiau sa-si asume raspunderi. Acum fiecare stie ce are de facut si… raspunde!>… La noi, insa, nimeni nu raspunde. Din aceasta cauza reusim cu greu, de cele mai multe ori nu reusim deloc sa punem cap la cap doua valori: capitalul, atat cat avem, si munca, atata cat am putea avea daca am pune in miscare toate motoarele.
Nevoia stringenta de insanatosire a vietii economice, de normalizare a productiei – concept ce in economia de piata are un sens nou, diferit de cel mostenit de noi din socialism, cuprinzand atat fabricarea de bunuri materiale, cat si furnizarea de servicii -, impune un proces cuprinzator de schimbari radicale. Fiindca restructurarile de personal nu vor satisface nevoia de reforme. Numai o combinatie optima: restructurari in productie, plus noi servicii, care sa asigure locuri de munca pentru disponibilizati, va schimba standardul de viata in societatea romaneasca.
Manualul marxist de economie politica, pentru studentii de la ASE, din anii ’80, recunostea ca <o tara este cu atat mai bogata cu cat are posibilitatea de a ocupa in sfera productiva (in sensul vechi al conceptului, de fabricare a bunurilor materiale – n.a.) o populatie mai putin numeroasa, in raport cu cea din sfera neproductiva>. Deciziile politice erau subordonate insa unei alte teze: aceea ca munca prestatoare de servicii n-ar produce venit national. Rand pe rand, comertul, turismul, unitatile de reparatii au fost decimate sub impulsul acestei idei ideologice. Romania, in ceea ce priveste ponderea populatiei active in servicii, s-a situat in coada Europei. N-am insista asupra acestei realitati daca astazi lucrurile s-ar fi schimbat. Dar nu s-au schimbat, sub acest aspect. Serviciile continua sa fie tinute la periferia vietii economice.
Cine sa investeasca in servicii? Statului nu-i mai ajung banii. Solutia nu poate fi decat amplificarea investitiilor private. Iar rolul statului nu mai poate fi acela de a sustrage bani publici de la sanatate, invatamant, cultura pentru investitii in economie, ci de a asigura climatul necesar diversificarii afacerilor. Un climat atractiv, prin care intreprinzatorii privati sa fie <ampinsi> sa investeasca. Inclusiv in servicii.
Poate ca dupa vacanta vom avea timp si pentru aceste adevaruri. Pana atunci, sa impletim linistea postului din aceasta saptamana cu febra cumparaturilor pentru masa de Paste. Fara sa starnim vantul inflatiei.