Noile autorități tunisiene speră să atragă cât mai repede investitori străini după ce în urmă cu o lună președintele Zine El Abidine Ben Ali a fost nevoit să renunțe la putere și să părăsească țara ca urmare a protestelor de stradă.

“Tunisia este pe drumul cel bun. Vă pot garanta că ceea ce s-a întâmplat este ireversibil. Nu va mai fi corupție, injustiție și nici dictatură. Aeroportul din Tunis este plin de investitori din toată lumea, din Franța, Italia, Spania sau Statele Unite, România nu trebuie să își piardă locul în Tunisia”, a declarat Saloua Bahri, ambasadoarea Tunisiei la București, în cadrul unui seminar informativ cu oamenii de afaceri români interesați de relații comerciale cu țara din nordul Africii.

România exportă în mod tradițional în Tunisia cherestea, cereale, produse metalurgice, textile, rulmenți și articole sanitare, în ultima perioadă exporturile au inclus și echipamente industriale, tuburi petroliere sau motoare și generatoare electrice. Printre produsele pe care le importăm din Tunisia se numără citricele, măslinele, bumbacul și îngrășămintele.

Exporturile României în Tunisia s-au ridicat la peste 37 de milioane de euro în primele nouă luni ale anului trecut, în scădere cu 16,6% față de aceeași perioadă a anului 2009. România a importat din Tunisia în primele nouă luni ale anuluit trecut bunuri și serviciii în valoare de aproape 34 de milioane de euro.

În relațiile comerciale cu Tunisia, țara noastră a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut un excedent comercial de 3,2 milioane de euro.

George Cătineanu, consilier în cadrul Ministerului Economiei, Comerțul și Mediului de Afaceri, spune că excedentul comercial al României în relația cu Tunisia a dispărut pe finalul anului trecut, odată cu apariția unui proiect de cooperare industrială.

“România a înregistrat execent comercial cu Tunisia până în 2010. Anul trecut s-a înregistrat deficit datorită activităților de cooperare, a fost importată materie primă pentru o firmă de cabluri electrice din Arad”, explică Cătineanu.

În perioada 1990-1993 relațiile comerciale între cele două țări au înregistrat un regres pentru a evolua ascendent ulterior, cele mai bune rezultate fiind înregistrate în perioada 2005-2008, în mare parte datorită aportului adus de exporturile românești.

“Este o țară care merită lucrată, în care merită să lucrați. Mediul de afaceri in România trebuie să privească din nou către Tunisia”, spune Vasile Sofineti, director general al departamentului pentru afaceri globale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În privința schimbărilor politice, amabasadoarea tunisiană a explicat că reformele se vor vedea cu adevărat peste un an sau doi, precizând totuși că revoluția și turbulențele sociale nu au efectat economia țării.

Aproape 30 de firme din România sunt prezente acum în Tunisia, conform estimărilor lui George Mihai, președinte al Camerei de Comerț România-Tunisia.

Oamenii de afaceri români interesați de piața tunisiană spun că momentan tatonează terenul, în speranța că odată cu revoluția vor apărea oportunități și pentru alți oameni de afaceri, în afară celor tradiționali.

“Sunt proiecte, sunt negocieri. Francezii sunt bine conectați acolo. Sperăm că se vor deschide oportunități și pentru alte țări”, spune Valentin Berca, general manager al BRK Systems Craiova, firmă care produce material rulant.

Alte companii care s-au arătat interesate de afacerile în Tunisia sunt Cozia Forest, companie care vinde produse din lemn, grupul energetic EnergoBit Cluj sau SetCar Brăila, care activează în domeniul activităților de depoluare și de preluare a deșeurilor.