Pe 8 februarie 1990 mi-am luat primul pasaport, iar in aprilie 1990 am iesit prima oara din tara. A fost incredibil de simplu. Mi-am cumparat bilete de avion ca la casieria din gara si am plecat la Praga asa cum ma duceam inainte la Ploiesti.
Cele doua saptamani petrecute la Praga au fost minunate. A ramas orasul sufletului meu. Dar tot atunci am observat cateva lucruri simple despre viata cehilor. Lucruri care in Romania nu existau.
Praga – un oras in care culorile traiau, la propriu si la figurat. Oameni relaxati, cu figuri normale, senine, linistite. Un extraordinar spectacol al strazii, in care, mai ales in weekend-uri, mai fiecare piata, scuar, parc, pod, esplanada rasuna de muzici diferite: fanfara, simfonica, clasica, jazz, rock, disco, folk, reggae, pop – dar nimic comparabil cu manelele noastre de azi. N-am vazut cersetori, tigani sau “fete de centura”, mizerie, “militieni”, batai, oameni beti facand pipi la colt si indivizi agresivi… N-am pomenit chelneri acri, sictiriti, indolenti si smecheri, nici soferi de taxi “tepari”. Nu m-a fugarit vreun caine comunitar si n-am calcat in rahati.
Fiecare statie de autobuz avea orarele de sosire pe “numere”. N-am vazut vreun autobuz care sa intarzie. La orele de varf, cehii stateau la coada cuminti, flecarind, citind, ascultand muzica. Daca din autobuz coborau 3 oameni, fix 3 se suiau la loc. In 3 minute sosea alt autobuz. Metroul lor era curat, mirosea frumos si n-avea “cantareti”.
Am umblat nopti intregi pe jos. Nu mi s-a intamplat nimic si nici n-am vazut ceva urat. Noaptea, centrul vechi al orasului – cu celebrul balcon din care Havel anuntase victoria Revolutiei de Catifea – era luminat feeric. Fiecare cladire parea un fabulos si gigantic decor de teatru. Martin avea o meserie care nu exista nici azi la noi: designer de lumini la primarie! Schimba schema de lumini in fiecare luna.
Chiar daca te trezeai la ora 6 dimineata sa te duci la serviciu, gaseai o multime de bistrouri deschise, in care puteai lua un mic dejun frugal: pretioasa cafea, un corn, un croissant.
Magazinele de paine – mereu calda! – aveau o zona in care puteai lua masa alegand din multele feluri de salate expuse imbietor intr-o vitrina speciala.
Andreea tocmai isi cumparase un apartament “de la stat”. Am ramas muti: apartamentul iesise din mana constructorilor cehi “la cheie”. Totul era impecabil, curat, nu mai trebuia decat sa pui mobila. Nu lipsea nimic. Nu existau pereti strambi, urme de var sau de vopsea, defecte, “ciupituri”, crapaturi sau scurgeri.
Am fost surprins sa constat ca usile se incuiau doar pe dinafara. Apartamentul era mare, cu ferestre imense, luminos, decomandat si cu doua bai. Pe jos avea parchet si gresie. Era un apartament normal, mi s-a spus.
Una dintre distractiile favorite ale elevilor era lipirea de fotografii cu nuduri pe ghiozdane. In magazine existau un fel de carti postale-abtibild cu “playmate-uri” locale. Pustii le cumparau liber si le lipeau pe ghiozdane, dar si pe masini, autobuze, stalpi, vitrine, ziduri, scaune de metrou etc. Desi mai bombaneau cate unii, o faceau cu zambetul pe buze, nimeni nu se supara serios.
In localuri, personalul te prelua de la usa si se comporta impecabil.
Toate vanzatoarele zambeau fericite, senine, de parca erau sub “tratament”.
In fine, as putea sa scriu un roman: parcurile, verdeata, florile, multiplexurile, cofetariile, vinariile, Cafeneaua Paris, boutiques-urile, magazinele cu parfumuri si cosmetice de marca, galeriile cu postere cu vedete, cu tipare pentru haine, supermarketurile si, mai ales, numarul mare de bistrouri, cafenele, restaurante, baruri.
Karel avea deja afacerea lui – productie de echipamente pentru wind-surfing! -, amenajata in subsolul casei. Isi platea lucratorii, la vremea aceea, intr-un cont la banca!
Va mai aduceti aminte cum era in Romania in aprilie 1990?
Dar, mai ales, cate dintre lucrurile care m-au uluit la Praga atunci EXIST~ AZI, DUP~ 13 ANI, si la noi?
Mi-am adus aminte de toate acestea ieri noapte, cand veneam acasa intr-un taxi si am vazut o bataie intre doua gasti, pe la Sura Mare, langa Cimitirul Belu. Un tigan foarte nervos agita deasupra capului o sabie “ninja”. Putin mai incolo, in statia de autobuz, oamenii asistau la show. Decorul de fundal: ruinele pline de balarii si fiare contorsionate ale unui “circ al foamei” inghetat in neterminare din decembrie 1989.
Si inca ceva: cehii au ajuns sa produca, dupa 13 ani, Skoda Octavia. Noi n-am reusit decat o Dacia Solenza.
Comparati-le si mai vorbim.