Cu un an intarziere, Executivul a aprobat in ultima sedinta pe 2002 Normele metodologice de aplicare a Ordonantei nr.7/2001 privind impozitul pe venit.
Acestea includ mai multe clarificari necesare privind sfera de cuprindere a veniturilor impozabile, determinarea venitului net pe categorii de venituri, evaluarea veniturilor in natura si regimul avantajelor in natura, aspecte fiscale internationale, obligatiile declarative ale contribuabililor, precum si obligatiile platitorilor de venituri cu regim de retinere la sursa.
De asemenea, regulile de stabilire a bazei de calcul pentru veniturile din activitati independente au fost corelate cu cele aplicabile la determinarea profitului impozabil. Normele metodologice cuprind si exemplificari ale avantajelor in natura si modalitati de evaluare a acestora. Totodata, sunt identificate si reglementate diverse posibilitati de impozitare in Romania pentru situatia in care o persoana fizica romana sau o persoana fizica straina realizeaza venituri din strainatate, respectiv din Romania, in corelare cu prevederile din conventiile de evitare a dublei impuneri.
Conform normelor, cotele forfetare de cheltuieli prevazute pentru drepturile de autor se vor majora de la 25% la 40%, in timp ce cotele stabilite pentru arta monumentala vor creste de la 40% la 50%. Cotele forfetare de cheltuieli reprezinta cheltuieli deductibile in cote procentuale, care se aplica venitului brut.
Normele mai stabilesc obligatia angajatorilor de a efectua impunerea anuala pentru salariatii care au realizat, in anul fiscal, numai venituri din salarii, extinderea stopajului la sursa pentru impozitele datorate de expertii contabili si tehnici, cuprinderea in categoria veniturilor mobiliare a castigurilor din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract.
Prima pagina
Dupa un an, impozitul pe venit are si norme de aplicare
Cu un an intarziere, Executivul a aprobat in ultima sedinta pe 2002 Normele metodologice de aplicare a Ordonantei nr.7/2001 privind impozitul pe venit. Acestea includ mai multe clarificari necesare privind sfera de cuprindere a veniturilor impozabile, determinarea venitului net pe categorii de venituri, evaluarea veniturilor in natura si regimul avantajelor in natura, aspecte fiscale internationa…