cu lumi, cu miha
cristina, vali&petrucu iulia, cu deci (habar n-am care era numele lui adevărat)
jucam în spatele blocului
în curtea de la creșă telefonul fără fir
v-ați ascunselea
scenete cu prinți și prințese
șeptic și macao
îngrămădiți pe pătura mea roșie
ne înșiram apoi sub bătătorul de covoare
ziceam Stop mașina mea!
când trecea orice altceva decât
o amărâtă de dacie 1310 sau lada
mai era și fata aia roxi
avea sindrom down
și îi plăcea grozav să-și arate sânii
folosea parfumuri străine & pantofi cu toc
pe când noi abia suportam
obligatoria baie săptămânală
mâncam corcodușele direct dintre petale
desculți pe crengile pomilor
și doar atunci simțeam cu adevărat primăvara
mie îmi plăcea să-mi imaginez
seara înainte de culcare
că lumi și deci se sărută
el era mai înalt, cu câțiva ani mai mare
și asta îi făcea în ochii mei perechea ideală
acum beau o cola încerc să-mi feresc cutia
de violența pufilor de plop
mă gândesc la toți prietenii mei
au familii și case / apartamente la bloc
copiii lor cresc într-un mediu aseptic virtual
desenează smileys pe ecrane touchscreen
doar roxi nu are copii
încă se mai plimbă cu mama ei de mână
și tot pe tocuri
iar eu
eu scriu poezii și visez
că lumea mă va iubi pentru asta.