E-Boda Distribution, compania care comercializează produse electronice cu brandul E-Boda, a lansat o nouă tabletă din gama de 7 inchi pentru utilizatorii începători, care va fi vândută la un preț de 399 lei. Tableta Impresspeed E350 dispune de un procesor Dual Core de 1.5 GHz, memorie RAM de 1GB și rulează sistemul de operare Android 4.2 de la Google. „Cu acest model de tabletă ne adresăm utilizatorilor cu nevoi minime de comunicare și un buget limitat. Am căutat dimensiunea potrivită, astfel încât aceștia să poată transporta și manevra tableta cât mai ușor, dar, în același timp, să le asigure toate funcțiile de comunicare de bază”, a spus Alexandru Drăgoiu, CEO al E-Boda.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.10.2013