Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu anunță oficial perioada de desfășurare a celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ce va avea loc anul acesta între 27 mai și 5 iunie.

Festivalul va aduce la Sibiu participanți din 70 de țări și va prezenta peste 300 de evenimente în peste 60 de spații de joc, așteptând zilnic 60 000 de spectatori.

Ediția 2011 fi deschisă prin două reprezentații de excepție: “Idiotul” după Feodor Dostoievski, spectacol al companiei Meno Fortas Nekrosius Theatre Company din Lituania și “Transition” al companiei Aktion Theater Pan.Optikum din Geremania.

Regizorul lituanian Eimuntas Nekrošius a fost premiat anul trecut pentru “Idiotul”, în cadrul Galei “Golden Stage Cross”, cu titlul de cel mai bun regizor. Spectacolul are o durată de 5 ore, cu 3 pauze de 15 minute fiecare, iar prețul unui bilet este de 30 lei, tarif unic.

Pan Optikum este o companie specializată în producții de teatru și muzică în aer liber. Compania germană va deschide ediția din acest an a Festivalului cu un grandios spectacol de lumină, acrobații, instalații și muzică bazat pe un text al scriitorului libanez Wajdi Mouawad. “Transition” este un spectacol în aer liber ce pune în discuție ideea de identitate într-o comunitate.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este organizat de Teatrul Național “Radu Stanca” Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local al Municipiului Sibiu, cu sprijinul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Institutului Cultural Român, Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, Consiliului Județean Sibiu și UNITER.