Acad. prof. dr. Yvan Allaire este președintele consiliului de administrație al Institutului pentru guvernanța organizațiilor private și publice (IGOPP) și profesor emerit de strategia afacerilor la Université du Québec à Montréal (UQAM). Este cofondator al grupului de consultanță SECOR. A fost consilier al conducerii unor mari întreprinderi canadiene și vicepreședinte executiv al companiei Bombardier, între 1996 și 2001, și membru în mai multe consilii de administrație, printre care, între 2005 și 2009, acela al Casei de depozite și plasamente a Quebecului, cel mai mare fond de pensii din Canada. A publicat numeroase lucrări și articole despre strategia și guvernanța întreprinderilor. Este membru al Academiei de litere și științe sociale al Societății regale din Canada.
Prof. dr. Mihaela Fîrșirotu predă strategia afacerilor la Facultatea de management din cadrul UQAM și este titulară a catedrei Bombardier de gestiune transnațională. Autor prolific (peste o sută de articole și mai multe cărți), a condus numeroase seminarii despre schimbarea strategică la care au participat echipele de conducere ale unor mari companii canadiene. Deținătoarea premiului pentru cea mai bună teză de doctorat în gestiune decernat de American Academy of Management, profesoara Mihaela Fîrșirotu a creat și condus, după căderea comunismului, prima școală masterală de gestiune din România (la Academia de Studii Economice din București).Împreună, Yvan Allaire și Mihaela Fîrșirotu au scris o carte, Pledoarie pentru un nou capitalism. A apărutla Editura Logos, cu un cuvânt înainte de acad. Mircea Malița, în traducerea lui Alexandru Ciolan. Lucrarea arată cum o lentă corupție a sistemului pieței și întreprinderii private a condus la capitalismul de cazinou din anii 80 și 90 și la crizele financiare repetate ale anilor 2000. Autorii formulează un ansamblu de propuneri pentru a stabili un sistem economic și social mai echitabil, mai moral și mai stabil. În unele privințe, recomandările lor sunt radicale.
“Cititorul este reconfortat când ia în mână o carte ca aceasta – scrie acad. Mircea Malița. Stilul clar și stăpânirea perfectă a subiectul abordat ne duc pe nesimțite de la bazele istorice și doctrinare, la cauzele iemdiate și la remediile posibile. Ca apoi să fie elucidate mitul piețelor și deriva companiilor, pentru ca apoi să ne fie dezvăluită maladia care a invadat logica piețelor financiare. În final vom înțelege că pentru autori noul capitalism constă în schimbarea profund justificată și normală: producătorii și capitalismul lor trec pe primul plan, în timp ce finanțiștii fac un pas înapoi și sunt iobligați să asculte de regulile care îi vor vindeca d eprfetenții exacerbate.”
Yvan Allaire, Mihaela Fîrșirotu – Cauzele profunde ale crizelor financiare. Pledoarie pentru un nou capitalism, Editura Logos. Cuvânt înainte la ediția românească de acad. Mircea Malița