George Sand, scriitoare franceză, a fost o femeie care a sfidat convențiile sociale ale epocii sale. A fost la fel de faimoasă pentru romanele sale, ca și pentru independența ei „nefeminină“, obiceiul de a purta haine bărbătești și poveștile de dragoste cu artiști celebri, cum ar fi Alfred de Musset și Frédéric Chopin. În 1833, George Sand s-a îndrăgostit nebunește de Alfred de Musset. Povestea lor de iubire romantică și pasională a fost transpusă în paginile romanului Ea și el. De la triumful pasiunii până la tristul ei sfârșit, Thérèse și Laurent se vor descoperi, se vor iubi și se vor despărți, în cursul unei povești bizare, frumoase și pe alocuri întunecate, în care gelozia și moartea nu sunt niciodată prea departe de cele mai arzătoare dorințe.
Domnișoarei Jacques
Draga mea Thérèse, fiindcă-mi permiți să-ți spun pe numele mic, îți dau o veste importantă din lumea artelor, le monde des arts, cum zice prietenul nostru Bernard. Ia te uită, rimează! Dar ceea ce-o să-ți povestesc n-are nici rimă, nici noimă.
Închipuie-ți că ieri, când m-am întors acasă, după ce te-am plictisit cu vizita mea, am găsit un milord englez… Mă rog, poate că nu era chiar un milord, dar sigur era englez, fiindcă mi-a zis în limba lui :
— Sunteți pictor ?
— Yes, milord.
— Puteți face chipul cuiva ?
— Yes, milord.
— Și mâinile ?
— Yes, milord, și picioarele.
— Bine ?
— Foarte bine !
— Oh, sunt sigur ! Atunci, vreți să-mi faceți portretul ?
— Al dumneavoastră ?
— De ce nu ?
A zis „De ce nu ?“ cu atâta bonomie, încât am încetat să-l iau drept un imbecil, cu atât mai mult cu cât acest fiu al Albionului e un bărbat foarte arătos. E capul lui Antinou pe umerii lui… pe umerii unui englez ; e chipul unui grec din cea mai înfloritoare epocă pe bustul cam ciudat îmbrăcat și cu cravată al unui specimen al modei britanice.
— Pe legea mea ! i-am zis. Sunteți un model frumos, cu siguranță, și mi-ar plăcea să fac un studiu după dumneavoastră, pentru mine ; dar nu vă pot face portretul.
— Și de ce nu ?
— Pentru că nu sunt pictor de portrete.
— Oh !… Dar ce, în Franța plătiți vreo patentă pentru cutare sau cutare specialitate din domeniul artelor ?
— Nu, dar publicul nu ne permite să facem de toate. El vrea să știe la ce să se aștepte de la noi, mai ales când suntem tineri. Și dacă eu, cel care vă vorbesc și care sunt foarte tânăr, aș avea ghinionul să vă fac un portret bun, mi-ar fi foarte greu să mă impun la viitoarea mea expoziție cu altceva în afară de portrete. La fel, dacă nu v-aș face decât un portret mediocru, s-ar decreta că n-am calitățile necesare și că am fost un îngâmfat riscând așa ceva.
I-am mai înșirat englezului meu multe alte baliverne, de care te scutesc și care l-au făcut să caște ochii mari ; după care a început să râdă și am văzut clar că motivele mele îi inspirau un profund dispreț pentru Franța, dacă nu cumva chiar pentru umilul dumitale servitor.
— Să vorbim pe șleau ! îmi zice el. Nu vă place portretul.
— Cum ? ! Drept ce amator mă luați ? Spuneți mai degrabă că nu-ndrăznesc încă să fac portret și că n-aș putea să-l fac de vreme ce, una din două : ori este o specialitate care le exclude pe celelalte, ori este perfecțiunea întruchipată și, cum s-ar zice, coroana talentului. Unii pictori, nefiind în stare să compună ceva, pot copia în mod fidel și plăcut modelul real. Aceștia au succesul asigurat, numai să știe să prezinte modelul sub aspectul lui cel mai favorabil și să aibă priceperea de a-l îmbrăca cu haine care să-l avantajeze, fiind totodată și la modă. Dar, când nu ești decât un biet pictor istorist, începător și foarte contestat, cum am onoarea să fiu eu, nu te poți lupta cu specialiștii. Vă mărturisesc că n-am studiat niciodată cu conștiinciozitate pliurile unei haine negre și trăsăturile unei anume fizionomii. Eu sunt un nefericit inventator de atitudini, de tipuri și de expresii. Toate astea trebuie să se supună subiectului meu, ideii mele, visului meu, dacă vreți. Dacă mi-ați permite să vă costumez după placul meu și să vă pun într-o compoziție născocită de mine… Ei bine, chiar și-așa, tot n-ar însemna nimic, n-ați fi dumneavoastră. N-ar fi un portret pe care să-l faceți cadou amantei… și cu atât mai puțin soției. Nici una, nici cealaltă nu v-ar recunoaște. Așadar, nu mă-ntrebați acum ce voi putea face totuși într-o bună zi, dacă, din întâmplare, voi ajunge un Rubens sau un Tițian, fiindcă atunci voi putea să rămân poet și creator, îmbrățișând în același timp fără efort și fără teamă viguroasa și impunătoarea realitate. Din nefericire, nu e sigur c-o să ajung ceva mai mult decât un nebun sau un dobitoc. Citiți-i pe domnii care spun asta în foiletoanele lor. Închipuie-ți, Thérèse, că nu i-am zis englezului meu niciun cuvânt din ceea ce-ți povestesc. E simplu când vorbești cu tine însuți, dar, din tot ce-aș fi putut să-i spun ca să mă scuz că nu pot să-i fac portretul, n-am găsit nimic util decât aceste câteva vorbe : „De ce naiba nu vă adresați domnișoarei Jacques ?“ A scos de trei ori un „Oh !“, după care mi-a cerut adresa dumitale și a plecat fără să stea câtuși de puțin pe gânduri, lăsându-mă foarte confuz și foarte iritat că n-am putut să-mi termin disertația despre portret. Căci, în fine, buna mea Thérèse, dacă prostănacul ăsta de englez frumușel o să vină azi la dumneata, cum îl cred în stare, și-o să-ți repete tot ceea ce ți-am scris, adică tot ceea ce nu i-am spus, despre făcătorii de portrete și despre marii maeștri, ce-o să crezi despre ingratul dumitale prieten ? Că te pune în rândul celor dintâi și că te consideră incapabilă să faci altceva decât portrete drăguțe apreciate de toată lumea ! Ah, draga mea prietenă, dac-ai fi auzit tot ceea ce i-am zis despre dumneata când a plecat !… O știi doar, știi că pentru mine nu ești domnișoara Jacques, cea care face portrete reușite foarte în vogă, ci un bărbat superior care s-a deghizat în femeie și care, fără să fi făcut vreodată Academia, ghicește și te face să ghicești un întreg corp și un întreg suflet într-un bust, întocmai ca marii sculptori ai Antichității și ca marii pictori ai Renașterii. Dar tac, știu că nu-ți place să-ți spun ce cred despre dumneata. Te prefaci că iei toate astea drept complimente. Ești foarte orgolioasă, Thérèse. Azi sunt foarte melancolic, nu știu de ce. Am mâncat prost în dimineața asta… N-am mai mâncat niciodată atât de prost de când am bucătăreasă. Și apoi, nu se mai găsește tutun bun. Tutungeria te otrăvește. Și apoi, mi s-au adus niște cizme noi care nu-mi plac deloc… Și apoi, plouă… Și apoi, și apoi, ce știu eu ? De ceva vreme, zilele sunt lungi ca niște zile de post, nu ți se pare ? Nu, nu ți se pare. Dumneata nu cunoști proasta dispoziție, plăcerea care plictisește și plictisul care amețește, răul fără nume de care îți vorbeam seara trecută în salonașul ăla liliachiu în care aș vrea să fiu acum ; căci am o zi groaznică pentru pictat și, neputând să pictez, mi-ar fi plăcut să te plictisesc cu conversația mea. Așadar, n-o să te văd azi ! Ai o familie insuportabilă care te fură celor mai încântători prieteni ! O să fiu deci forțat în seara asta să fac vreo prostie sinistră !… Iată efectul bunătății dumitale față de mine, draga mea prietenă. Mă face să fiu atât de prost și atât de neînsemnat când nu te mai văd, încât trebuie neapărat să-mi înec amarul în desfrâu, cu riscul de a te scandaliza. Dar, fii liniștită, n-o să-ți povestesc cum mi-am petrecut seara.
Prietenul și servitorul tău,
Laurent
11 mai 183…
Domnului Laurent de Fauvel
Mai întâi, dragul meu Laurent, îți cer, dacă ai vreun strop de prietenie pentru mine, să nu faci prea des prostii care-ți dăunează sănătății. Pe toate celelalte, ți le permit. O să-mi ceri să-ți dau una ca exemplu și iată-mă în mare încurcătură, căci, într-adevăr, cunosc puține prostii care să nu fie vătămătoare. Rămâne de văzut ce-nțelegi dumneata prin prostie. Dacă e vorba de supeurile alea lungi de care-mi vorbeai mai deunăzi, cred că ele te omoară, și asta mă mâhnește profund. Pentru Dumnezeu, de ce distrugi în felul ăsta, de bună voie, o viață atât de prețioasă și de frumoasă ? Dar nu vrei predici, așa că mă limitez la rugăminți.
Cât despre englezul tău, care e de fapt american, tocmai m-a vizitat și, fiindcă n-o să te văd nici în seara asta, nici mâine probabil, spre marele meu regret, trebuie să-ți spun c-ai greșit refuzând să-i faci portretul. Te-ar fi plătit scump ca ochii din cap, iar ochii din capul unui american ca Dick Palmer înseamnă multe bancnote de care ai nevoie tocmai ca să nu faci prostii, mai exact ca să nu te-apuci să joci cărți în speranța c-o să dea norocul peste tine, ceea ce nu li se-ntâmplă niciodată oamenilor cu imaginație, având în vedere că ei nu știu să joace, că pierd întotdeauna și că, după aceea, trebuie să-și întrebe imaginația cum să-și plătească datoriile, treabă pentru care prințesa asta nu se simte făcută și la care nu se-nhamă decât punând pe jar bietul trup în care locuiește. Mă găsești foarte moralistă, nu-i așa ? Mi-e totuna. De altfel, dacă privim chestiunea mai de sus, toate motivele pe care i le-ai dat americanului tău și mie nu fac doi bani. E posibil să nu știi să faci un portret, de fapt, e chiar sigur dacă trebuie să-l faci în condițiile succesului burghez, dar domnul Palmernu cerea nicidecum așa ceva. L-ai luat drept un amator și te-ai
înșelat. Este un om cu judecată și gust, care se pricepe la pictură și care te admiră. Spune-mi dacă l-am primit bine ! A venit la mine în lipsă de altceva mai bun, mi-am dat foarte bine seama de asta și i-am fost recunoscătoare. Prin urmare, l-am consolat, promițându-i c-o să fac tot posibilul ca să te conving să-l pictezi. O să vorbim așadar despre problema asta poimâine-seară, când am stabilit o întâlnire cu Palmer, ca să-i pledez cauza și ca să-ți smulgă promisiunea. Acestea fiind zise, dragul meu Laurent, profită de faptul că n-o să mă vezi două zile și distrează-te cum știi tu mai bine. N-o să-ți fie greu, cunoști mulți oameni spirituali și ai pus piciorul în cea mai frumoasă lume. Eu nu sunt decât o bătrână moralizatoare care te iubește, te imploră să nu te culci târziu în fiecare noapte și te sfătuiește să nu faci excese și să nu abuzezi de nimic. N-ai acest drept : geniul obligă.
Prietena ta,
Thérèse Jacques
Domnișoarei Jacques
Draga mea Thérèse, peste două ore o să plec la o petrecere la țară cu prințul D… și contele de S… Din câte mi s-a spus, vor fi femei tinere și frumoase. Îți promit și-ți jur să nu fac prostii și să nu beau șampanie… fără să mi-o reproșez amarnic ! Ce vrei ? ! Bineînțeles că mi-ar fi plăcut mai mult să-mi pierd vremea prin vastul dumitale atelier și să-ți îndrug verzi și uscate în salonașul liliachiu, dar, fiindcă ești în compania unei cohorte de veri din provincie, cu siguranță nici n-o să bagi de seamă absența mea de poimâine: o să te bucuri de fermecătoarea muzicalitate a accentului anglo-american toată seara. Ah, îl cheamă Dick pe acest onorabil domn Palmer ? ! Eu credeam că Dick este diminutivul familiar de la Richard ! E adevărat că, în materie de limbi, știu doar franceza. Cât despre portret, să nu mai vorbim. Ești mult prea grijulie, buna mea Thérèse, gândindu-te la interesele mele în detrimentul alor dumitale. Deși ai o clientelă frumoasă, știu că generozitatea ta nu-ți permite să fii bogată și că niscaiva bancnote în plus o să stea mult mai bine în mâinile dumitale decât într-ale mele. Dumneata le-ai folosi ca să faci niște oameni
fericiți, în timp ce eu le-aș pierde la cărți, cum bine zici. De altfel, niciodată n-am avut mai puțin chef să pictez decât acum. Pentru asta, îți trebuie două lucruri, pe care dumneata le ai, cugetarea și inspirația ; pe primul, n-o să-l am niciodată, iar pe al doilea l-am avut deja. Prin urmare, sunt dezgustat de pictură ca de o bătrână nebună care m-a sleit de puteri, plimbându-mă peste câmpuri pe crupa slăbănoagă a calului ei apocaliptic. Văd bine ce-mi lipsește ; nu-mi displace
sfatul dumitale, n-am trăit încă îndeajuns, așa că plec pentru trei sau șapte zile cu doamna Realitate, întruchipată de mai multe nimfe din corpul de balet al Operei. Sper ca, la întoarcere, să fiu bărbatul monden cel mai desăvârșit, adică cel mai blazat și cel mai rezonabil.
Prietenul tău,
Laurent
Din volumul Ea și el de george Sand, în curs de apariție la Editura Allfa, colecția Iubiri de altădată. Traducere din limba franceză de Liliana Urian