Motorul ramane consumul, iar activitatea puternica din constructii compenseaza un ritm mai redus al cresterii productiei industriale.
Economia a crescut cu 6,9% in primul trimestru al acestui an, consemnand cel mai ridicat ritm in aceasta perioada din ultimii sapte ani, datorita consumului (plus 10%) si activitatii puternice din constructii (plus 20%). Acestea au reusit sa compenseze rezultatele mai slabe ale industriei (plus 4,8%) si minusul din agricultura.
Exprimat in euro, PIB a ajuns in primul trimestru al anului la 17,1 mld. euro, in crestere cu 25% (3,4 mld. euro) fata de primele trei luni din 2005.
“In mod normal, cresterea de anul acesta nu mai poate fi sub 6%-6,5%”, a declarat pentru ZF Ion Ghizdeanu, presedintele Comisiei Nationale de Prognoza. El spune ca in ultimii 6-7 ani economia a accelerat in timpul anului, adica ritmul anual de crestere l-a depasit constant pe cel din primul trimestru, cu exceptia anului trecut. “Daca nu vin si anul acesta sase valuri de inundatii, la toamna vom revizui in sus prognoza de crestere pentru 2006, fata de 6% cat este in prezent”, spune el.
“Evolutia PIB de pe primul trimestru arata ca am depasit sincopa de anul trecut datorata inundatiilor. Investitiile straine facute in anii anteriori incep sa se vada. Investitorii au capatat mai multa incredere, iar economia functioneaza mai bine, mai curat”, spune Lucian Liviu Albu, directorul Institutului de Prognoza al Academiei Romane. Albu crede ca este fezabil pentru tot anul acesta un ritm de crestere de 6%, dupa acest rezultat de pe primele trei luni.
Anul trecut, cresterea din primul trimestru a fost de 5,9%, dupa care anul s-a incheiat cu un plus de numai 4,1%.
Cresterea economica de 6,9% din primul trimestru s-a datorat in primul rand ritmului constructiilor, care a marcat cea mai mare crestere din cadrul Produsului Intern Brut (PIB), adica de 20,4% fata de primele trei luni din 2005, arata informatiile prezentate de Institutul National de Statistica (INS). Constructiile au totusi o pondere relativ redusa in PIB, de numai 4%, dar in crestere continua in ultimii ani. La fel ca si in cazul PIB, constructiile au avut in primele trei luni ale acestui an un ritm record pentru ultimii ani.
“Constructiile au devenit in ultima perioada ramura-motor de crestere a economiei”, a comentat Vergil Voineagu, presedintele INS. Anul trecut, piata constructiilor a crescut cu 9,9%. In schimb, industria s-a situat in primele trei luni ale anului sub ritmul mediu al economiei, consemnand un plus de numai 4,8% si ajungand la o pondere de 26,6%. Anul trecut, industria a crescut cu 2,5%, iar ponderea sa in economie a fost putin mai mare de 24%.
“Industria ar trebui sa contribuie mai mult la formarea PIB”, spune Voineagu, aratand ca in perioada urmatoare managerii companiilor din industrie se plang de volumul redus al comenzilor, care acopera doar termenul scurt.
Serviciile au crescut in primul trimestru cu 6,8%, pana la o pondere de aproape 54% in economia nationala, fiind impulsionate in principal de comert, transporturi si serviciile financiar-bancare, a precizat seful INS. Singurul minus din primul trimestru l-a bifat agricultura, care a scazut cu 5,3%, dar ponderea mica a acesteia in economie (de numai 2,7% in aceasta perioada) nu i-a permis sa traga in jos cifra de crestere economica.
“Calamitatile naturale sub forma inundatiilor si temperaturilor joase, alunecarile de teren si gripa aviara au fost cauzele pierderilor din agricultura de pe primul trimestru”, a explicat presedintele Statisticii. In opinia sa, agricultura reprezinta o frana in cresterea Produsului Intern Brut, iar conditiile meteo si gripa aviara au afectat ritmul de crestere al culturilor si al insamantarilor agricole, iar productia agricola a inceput anul pe minus din acest motiv. Anul trecut, inundatiile au cauzat o scadere de 13,9% a agriculturii.
Pe partea de utilizare a PIB, investitiile au crescut mai rapid decat consumul, continuand tendinta din ultima perioada. Consumul final a marcat un plus de 10,2% in primul trimestru (8,5% in 2005), in timp ce investitiile din economie (formarea bruta de capital fix) au crescut cu 11,4% fata de primul trimestru al anului trecut (13% in 2005).