Cheltuielile de consum, care aduc mai mult de doua treimi din Produsul Intern Brut al SUA, sunt principalul element al revigorarii economiei americane si evitarii recesiunii, arata un raport al guvernului publicat la inceputul acestei saptamani preluat de Financial Times.
Vanzarile cu amanuntul din SUA in luna iulie, de peste 290 de miliarde de dolari, nu au suferit nici o schimbare fata de luna precedenta, desi analistii prevedeau o scadere usoara a vanzarilor din acest sector.
Departamentul de Comert al SUA a anuntat ca vanzarile en-detail au fost de 291,7 miliarde de dolari in luna iulie, acelasi nivel fiind inregistrat si in iunie. Desi analistii de pe Wall-Street-ul se asteptau la o scadere a acestor vanzari cu 0,2%, acestea au inregistrat o crestere de 0,2% (exceptandu-se vanzarile de automobile).
” Cred ca cifrele sunt foarte bune. Ele arata ca sumele rezultate din reducerea taxelor trec de la consumatori in economie”, a spus Christopher Wiegand, economist la Salomon Smith Barney.
Guvernul a acordat reduceri de taxe in valoare de 38 de miliarde de dolari, persoanele singure beneficiind de o reducere de 300 de dolari, iar cuplurile casatorite de 600 de dolari.
Cheltuielile de consum aduc doua treimi din economie. Raportul guvernului pe luna iulie arata ca desi consumatorii nu au cheltuit prea mult pe articole scumpe cum ar fi masinile, ei au alocat sume mari pentru imbracaminte sau mobila.
Preturile scazute la benzina ca si vanzarile slabe de automobile au fost insa elementele care au diminuat cifrele privind vanzarile cu amanuntul.
Vanzarile de benzina au scazut cu 4,2% in iulie comparativ cu luna iunie, iar cele de automobile s-au redus cu 0,5% in aceasta perioada, dupa ce in iunie crescusera cu 0,5%. Daca se exclud vanzarile de benzina, cresterea vanzarilor cu amanuntul in iulie fata de iunie este de 0,3%.
Vanzarile la celelalte tipuri de bunuri au fost in crestere, departamentele de vanzari ale magazinelor raportand pentru luna iulie vanzari mai mari cu 0,5% In iunie, comparativ cu luna mai, cresterea a fost de 0,6%.
Vanzarile de mobila au crescut cu 0,4%, dupa un salt de 0,2% in iunie comparativ cu mai. Vanzarile de imbracaminte si accesorii au fost mai mari cu 0,9% in iulie fata de iunie, desi in iunie scazusera cu 0,5%.
Initial investitorii au prmit foarte bine aceste date, insa sentimentul de reticenta s-a simtit ulterior in comportamentul acestora, indicii bursieri Dow Jones Industrial Average si Nasdaq Composite pierzand cateva puncte in ultimele sedinte.
Cifrele privind sectorul vanzarilor cu amanuntul au contribuit insa la revigorarea pietei de capital, actiunile companiilor incepand sa fie tranzactionate la preturi mai mari dupa ce acestea scazusera foarte mult ca urmare a publicarii rezulatelor trimestriale slabe obtinute de marile corporatii.
Actiunile companiilor Wal Mart si Home Depot, componente ale indicelui Dow Jones, au fost tranzactionate la preturi mult mai mari.
Wal-Mart, cel mai mare grup de vanzari cu amanuntul din lume a anuntat ca rezultatele din al doilea trimestru al anului se incadreaza in previziuni, insa cele din a doua jumatate a anului ar putea sa fie mai mici. Home Depot a raportat pentru lunile aprilie-iunie castiguri mai mari cu 10% decat in prima parte a anului.
Desi rezultatele bune obtinute in sectorul vanzarilor en-detail au schimbat cateva din previziunile analistilor, totusi, cei mai multi dintre acestia continua sa creada ca, la sedinta de saptamana viitoare, Federal Reserve, banca centrala a SUA o sa anunte o reducere cu 25 de puncte de baza a ratei de referinta a dobanzii. In acest an Fed a facut deja sase reduceri ale ratei de referinta a dobanzii, care a ajuns astfel la 3,75%.
“Mesajul acestui raport este ca elementul principal al revigorarii economiei sunt consumatorii, care continua sa cheltuiasca. Acest lucru nu inseamna insa ca Fed nu va modifica din nou rata de referinta a dobanzii”, a spus Jonathan Basile, economist la Credit Suisse First Boston.