Creșterea economică a Germaniei se va acce­lera în lunile următoare după evoluția slabă din trimestrul al doilea cauzată de exporturile și construcțiile sub așteptări, potrivit Ministerului Eco­nomiei de la Berlin, citat de agenția de presă Thomson Reuters.

“În trimestrul al doilea am avut o normalizare a economiei, conform așteptărilor, dar mai ales o corecție în sectorul construcțiilor. Economia Germaniei ar trebui să se așeze pe o traiectorie de creștere mai uniformă după perioada de recu­pe­ra­re rapidă”, se arată într-un raport lunar al insti­tuției.

Autoritățile au anunțat că Produsul Intern Brut a crescut cu numai 0,1% în trimestrul al doilea, după un avans de 1,3% în primele trei luni ale anului.

Încetinirea celei mai mari economii europene a avut un impact la nivelul întregii zone euro, amplificând temerile că o scădere pe termen lung ar putea îngreuna eforturile de rezolvare a crizei datoriilor suverane.

“Climatul economic global a devenit mai dificil. Din această cauză, exporturile au afectat creșterea PIB în trimestrul al doilea. Cererea internă a contribuit însă la creștere, chiar dacă s-a înregistrat un ușor declin al consumului privat, ca ur­mare a majorării prețului la energie”, potrivit raportului.

Alți factori care au condus la reducerea consumului privat au fost criza din zona euro și epidemia de E.Coli.

Germania a fost una dintre țările indus­tria­li­za­te cu cea mai bună evoluție după criza din 2008, iar o încetinire a economiei germane ar avea efecte și în alte state din zona euro, notează Reuters.