Tot mai multe mari state își modifică în sens negativ perspectivele de creștere economică pe fondul dificultăților pe care le întâmpină economia mondială în procesul de ieșire din criză.
Fed a decis să nu își retragă sprijinul acordat economiei, ba mai mult, va menține fondul de achiziții de titluri de stat pentru a ajuta economia Statelor Unite să își revină din criză. Banca Centrală a SUA a anunțat că evoluția economiei este sub așteptări și a invocat temeri legate de o recesiune în W.
Bancherii centrali au hotărât men­ți­nerea ratei dobânzii de referință la 0-0,25%, nivel minim istoric, și au mai decis că Fed poate achiziționa titluri de stat în valoare de 2.050 de mld. dolari pentru a anima creș­terea economică, estimată la 2,55% în urmă­toarele șase luni, în scădere față de 2,8% cât era estimarea inițială. Achizițiile realizate de banca centrală vor menține randamentele titlurilor de stat la un nivel redus.
“Fed a realizat că procesul de revenire economică a pierdut din avânt, și de aceea este încă dispus să intervină”, a spus Paul Ballew, fost economist în cadrul Fed, actual­men­te președintele Nationalwide Mu­tual Insu­rance din Columbus, Ohio.
“Întotdeauna am crezut că strategia de re­tra­gere a sprijinului Fed va întâmpina difi­cul­tăți.” Decizia Fed a fost motivată de o serie de informații economice dezamă­gi­toare.
Companiile americane au angajat doar 71.000 de muncitori în iulie, sub estimări, însă mai mult decât în iunie, când 31.000 de persoane și-au găsit loc de muncă. Rata șomajului a rămas la 9.5%. În consecință, consumul a scăzut cu 1,6% în trimestrul doi față de perioada similară a anului trecut. Companiile americane nu pot majora prețurile din cauza cererii anemice, și astfel inflația va rămâne mică.
Statele Unite nu este singura în această situație. Și a treia cea mai mare economie a lumii dă semne de oboseală. Producția in­dustrială a Chinei a crescut în cel mai lent ritm din ultimele 11 luni, creșterea vânzărilor sistemului de retail a fost sub estimări, la fel și volumul de noi credite acordate. Producția industrială a crescut în iulie cu 13,4% comparativ cu perioada similară din 2009, potrivit biroului de statistică din Beijing.
Avansul economic al Chinei a fost de 10,3% în trimestrul doi, față de 11,9% în primele trei luni ale anului.
În Europa, unde perspectivele de creștere au fost afectate de criza datoriilor din zona euro, situația nu este diferită.
Banca Angliei (BOE) a modificat în sens negativ estimările de creștere eco­no­mică, “ajutată” de măsurile de austeritate anunțate de guvern, precum reducerile de cheltuieli și majorările de taxe, care vor afecta direct consumul.
BOE a anunțat pentru 2011 o creștere de 2,5%, în scădere de la 3,4%. Economiștii cred că în acest an avansul economic nu va depăși 1,5%.
Un alt stat care ar putea fi nevoit să își modifice în sens negativ perspectivele de creștere este Rusia.
În acest caz, valul de căldură a afectat puternic recoltele de cereale. Din această cauză Rusia a impus interdicție la export. Această situație ar putea reduce avansul economic cu 1%.