Economia Poloniei a înregistrat în trimestrul trei cel mai
accelerat ritm de creștere din ultimii doi ani, în condițiile în
care cererea de consum a impulsionat investițiile, creând premisele
unei majorări a ratelor dobânzii, scrie Bloomberg.
PIB-ul țării a avansat cu 4,2% în trimestrul al treilea comparativ
cu perioada similară a anului trecut, cel mai rapid ritm de
creștere din trimestrul trei 2008, potrivit datelor Biroului
Central de Statistică al Poloniei.
În aceeași perioadă, economia României a scăzut cu 2,3%. Ritmul s-a
situat peste așteptările economiștilor. În trimestrul doi, economia
poloneză avansase cu 3,5%.
Economia Poloniei, cea mai mare din rândul membrelor estice ale UE,
va înregistra rezultate peste cele ale restului blocului pentru al
treilea an consecutiv. Producția industrială a țării a crescut cu
peste 10% în medie în fiecare lună a acestui an, împingând în sus
rata ocupării forței de muncă și vânzările din retail. Banca
centrală se așteaptă ca PIB-ul țării să urce cu 3,5% în 2010 și cu
4,3% în 2011.
“Înclin să cred că datele vor susține o majorare a ratelor
dobânzii, majorare ce ar trebui să fie luată în considerare nu mai
târziu de decembrie”, a declarat Jan Winiecki, membru al
consiliului de politică monetară al băncii centrale. “Consiliul ar
trebui să analizeze dacă ritmul creșterii interne poate stimula
creșterea prețurilor.”
Zlotul s-a apreciat cu 1,3% ieri, până la 4,0556, în raport cu
moneda euro.
“Avem în sfârșit de-a face cu o creștere economică stabilă”, a
declarat Jaroslaw Janecki, economist-șef în cadrul SocGen din
Varșovia.
“Datele ne aduc mai aproape de o decizie de majorare a ratelor
dobânzii.” Ungaria a devenit prima țară din rândul membrelor estice
ale UE care și-a majorat rata de referință a dobânzii, ducând-o în
această săptămâna de la 5,25% la 5,5%.
Datele indică faptul că investitorii se așteaptă ca banca centrală
poloneză să majoreze costurile de finanțare pe plan local cu cel
puțin un sfert de punct procentual în decurs de trei luni.
Consumul privat a înregistrat o creștere de 3,5%, comparativ cu o
creștere anuală de 3% în trimestrul al doilea. Investițiile fixe au
avansat cu 0,4% după ce scăzuseră cu 1,7% în trimestrul
anterior.
“Datele transmit un mesaj inflaționist”, a declarat Ernest
Pytlarczyk, economist-șef în cadrul BRE Bank din Varșovia.
Totuși, strategii polonezi ar putea “prefera să adopte o abordare
de expectativă” în condițiile în care aceștia se concentrează pe
“fragilitatea investițiilor” și “riscurile în creștere la nivel
mondial”, declară Pytlarczyk.
Business Internaţional
Economia poloneză a crescut cu 4,2% în trimestrul 3
Economia Poloniei a înregistrat în trimestrul trei cel mai accelerat ritm de creștere din ultimii doi ani, în condițiile în care cererea de consum a impulsionat investițiile, creând premisele unei majorări a ratelor dobânzii,