Salariul mediu din Romania, la un sfert fata de cel din Ungaria sau Cehia si o zecime fata de cel din Uniunea Europeana. Coruptia alunga investitorii. Fiscalitatea si birocratia sufoca companiile. De ce? De ce nu poate fi si la noi ca la ei? Raspunsul a fost dat la sfarsitul saptamanii trecute – daca mai trebuia dat – de presedintele Iliescu.
Omul care conduce destinele Romaniei de 13 ani ramane un fidel al statului.
Statul trebuie si este dator sa intervina in economie, a declarat vineri la Iasi, presedintele Ion Iliescu, referindu-se la strategia nationala a Romaniei pe termen lung, citat de Mediafax.
“Este datoria Europei sa puna la dispozitie modelul social-european pentru tarile din estul continentului, dupa modelul german, in care politica fiscala are o finalitate sociala”, a afirmat presedintele Ion Iliescu, in cuvantul de lansare a cartii sale ”Integrare si Globalizare. Viziune romaneasca”, care a avut loc la Universitatea Al I. Cuza.
Cu  alte cuvinte, cel care alearga foarte prost si da mai mult autogoluri pe terenul de joc al economiei -adica statul, care ar trebui sa fie arbitru – este incurajat in continuare, de la cel mai inalt nivel politic, sa continue aceasta implicare.   
Chiar daca statisticile arata ca, desi detine doar jumatate din capitalul social din economia romaneasca, sectorul privat produce doua treimi din produsul intern brut. Chiar daca administrarea proasta din sectorul energetic, dominat de stat, se vede cel mai bine acum, in factura de intretinere. Chiar daca, spre exemplu, tocmai din pricina intarzierii privatizarii veniturile Romaniei din turism sunt la jumatate fata de cele ale bulgarilor, care au de doua ori mai putine capacitati de cazare.    
“Daca aceste declaratii mai sunt posibile, inseamna ca prea multe n-am invatat de la vecinii nostri si de la Uniunea Europeana, spre care ne indreptam. De fapt, acolo unde se implica statul apar si cele mai acute probleme, iar un sistem social mai bun inseamna o economie mai buna. Este explicabil de ce nu s-au schimbat foarte multe in cei 13 ani de tranzitie. Revenim la aceleasi instincte, la aceleasi solutii”, explica analistul economic Matei Paun, fost broker pe Wall Street 
Asa cum regele Midas transforma in aur tot ce atingea, statul a blocat tot pe ce-a pus mana in economie, iar experimentul socialist o arata cu prisosinta. Iar daca este prea departe in timp, se vede cel mai bine in frigul din apartamentele celor care nu s-au deconectat inca de la reteaua publica de apa calda si caldura. Sau in febra vanzarilor de micro-centrale.
Ladislau Randjak, directorul general pentru Romania al fondului elen de investitii Global Finance, spune ca interventia statului pentru asigurarea protectiei sociale este normala, dar trebuie sa fie “decenta”. Ceea ce nu este situatia in Romania, spune Randjak.
Prezenta masiva a capitalului de stat in economia romaneasca explica de  fapt impozitarea foarte inalta: companiile de stat merg in pierdere, nu-si platesc datoriile la stat, asa incat toata aproape toata sarcina fiscala cade in spatele companiilor private.
“Suntem actionari la companii importante- Orange, Delta, Sicomed- din Romania, care au nevoie de echipe de management profesioniste, platite ca atare. In aceste conditii, nu poti sa ignori faptul ca pentru a da 100 de dolari in plus la salariu unui manager trebuie sa platesti 200 de dolari la stat. In concluzie, nu se poate spune ca povara protectiei sociale este corect impartita”, afirma managerul de la Global Finance.
Implicarea mare a statului in economia romaneasca explica insa nu numai impozitarea inalta, ci si coruptia. Cu cat au mai mult teren pe care sa evolueze, cu atat sunt mai fericiti “managerii” de stat. Cel mai mare faliment bancar a fost tocmai al bancii de stat Bancorex, cea mai mare frauda din asigurari a fost la societatea Astra (atunci de stat), iar pana la privatizarea Sidex combinatul pierdea zilnic un milion $.  
Dar care ar trebui de fapt sa fie rolul statului in economie?
“Este bine ca statul sa intervina in economie pentru ca, deocamdata, sunt prea multe zapaceli, dar sa intervina prin legislatie, prin crearea unui cadru economic riguros, nu sa ma intrebe si sa-mi impuna ce sa fac”, spune Andrei Menhardt, presedinte al Asociatiei Producatorilor de Mobila din Romania. “Industria mobilei este aproape integral privatizata si acest lucru a ajutat-o sa se dezvolte si sa fie un motor important al cresterii exporturilor”, a completat el.
Mobila nu este singurul sector in care privatizarea si investitiile private, straine sau autohtone, au dat roade: cimentul, berea, tutunul, vinul, retail-ul, nu numai ca au creat locuri de munca reale (adica nesustinute prin subventii de la buget, ca in cazul siderurgiei sau mineritului), ci au si tras in jos, prin competitie, preturile pe piata.
Ce spun oponentii politici ai presedintelui Iliescu?
“Statul nu are ce cauta in economie acolo unde capitalul privat si competitia sunt prezente si pot raspunde cerintelor economiei”, a apreciat ieri pentru Ziarul Financiar, presedintele PNL Theodor Stolojan.
Liderul liberal considera ca la acest moment statul se implica “prea mult” in economie prin legislatia permisiva si instabila, rezultatul acestei actiuni fiind un mediu de afaceri greoi si complicat. Totusi, fostul premier a mai spus ca mai sunt sectoare unde statul trebuie sa intervina.
Primul este domeniul legislativ. “Statul are obligatia sa emita reguli, standarde un sistem de conditii cum ar fi normele de mediu sau cele pentru industria alimentara, astfel incat un intreprinzator privat sa cunoasca in ce conditii trebuie sa produca”, a explicat Stolojan.
Un al doilea domeniu in care statul trebuie sa intervina este supravegherea anumitor piete financiare. Liderul liberal a dat exemplu cazul FNI, aratand ca daca CNVM ar fi pus “piciorul in prag”, nu s-ar fi ajuns la situatia provocata de prabusirea acestui Fond. La FNI “s-au topit” 300 de milioane de dolari tot  “sub umbrela” unei institutii de stat, CEC.   
De asemenea, presedintele PNL considera ca este justificata interventia statului in sectoarele in care capitalul privat nu ajunge, dintr-un motiv sau altul, dar sectoarele sunt importante pentru buna functionare a economiei.
“Este greu de presupus ca vor exista investitori in Romania, ca si in alta tara, pentru construirea de autostrazi, centrale nucleare. Dar, in acelasi timp nu poti lasa o economie descoperita. De aceea statul trebuie sa intervina in aceste domenii”, a explicat Stolojan.
Iar ultimul caz in care interventia statului in economie este justificata, potrivit presedintelui PNL, este sa vina, prin programe, in sprijinul intreprinzatorilor privati, pentru a crea conditii de competitivitate intr-un anumit domeniu.
“Ceea ce este sigur este ca statul nu are ce cauta in acolo unde capitalul privat este prezent si exista competitivitate”, a conchis presedintele PNL.