Economiile din Europa de Est vor avansa in medie cu 0,9% anul viitor, reusind astfel sa iasa din recesiunea care a “ajutat” unele guverne sa cada, in timp ce pe altele le-a lasat sa solutioneze problema veniturilor bugetare in scadere, potrivit directorului executiv al Raiffeisen International, scrie Bloomberg.

Cresterea economica de anul viitor va fi alimentata de Cehia, Slovacia, Bulgaria, Romania si Rusia, care vor posta avansuri de peste 1%, potrivit lui Herbert Stepic, directorul executiv al grupului austriac care are operatiuni in 17 dintre statele foste comuniste.

Revenire mozaic

“Primele state care vor iesi din criza vor fi acelea care vor adopta o strategie simpla si conservatoare”, a marturisit Stepic. “Motoarele revenirii vor fi diferite in fiecare stat, fiecare economie fiind la randul sau diferita.”

Procesul iesirii din criza va arata la nivel de stat la fel de diferit ca si criza insasi, care a trimis state precum Ungaria, Bulgaria sau statele baltice in cea mai acuta recesiune la nivel de UE, in timp ce Polonia a reusit sa ii tina piept si sa evite contractia economiei. Stepic a spus ca un factor care va alimenta revenirea va fi cresterea volumului exporturilor catre China si India.

Previziunile Raiffeisen sunt de un optimism mai rezervat decat cele ale Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare, care in luna mai a estimat ca economia regiunii va creste in 2010 cu 1,4%, dupa ce in acest an declinul va fi de 5%.

Deficitul bugetar, principala problema

Recesiunea a provocat probleme statelor din regiune pe mai multe planuri, insa cel mai acut criza s-a resimtit la nivel bugetar.

Deficitele bugetare au explodat, dupa ce cresterea ratei somajului a condus la o secare a veniturilor bugetare. Statele membre ale Uniunii Europene au si o alta problema, ele fiind ingradite de regulile uniunii privind deficitul.

Unele tari, printre care Ungaria, al carei prim-ministru Ferenc Gyurcsany a demisionat in luna martie, vor intampina dificultati in a iesi din recesiune, in conditiile in care criza a fost exacerbata de politici si masuri interne gresite, precum permiterea ritmului de crestere al salariilor sa il depaseasca pe cel al cresterii economice, a adaugat Stepic.

Economia Ungariei s-a contractat cu 7,5% in trimestrul doi, in timp ce PIB-ul Letoniei s-a micsorat cu 18,7% in aceeasi perioada.

Cehia si Slovacia au reusit sa iasa din criza in perioada aprilie-iunie, dupa ce au postat o prima crestere economica trimestru la trimestru. Polonia este singurul stat din regiune care a reusit sa ramana pe plus in fiecare trimestru. De departe cele mai afectate state de actuala criza au fost statele baltice. Economiile Letoniei, Lituaniei si Estoniei au scazut in primele doua trimestre din acest an cu peste 10% comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Cererea interna se stabilizeaza

Per ansamblu, toate aceste economii vor beneficia de pe urma “stabilizarii cererii interne”, este de parere Stepic.

Cererea interna a fost afectata de cresterea ratei somajului si de inasprirea conditiilor de creditare. Companiile, in incercarea de a opera reduceri de costuri au ales sa disponibilizeze o parte din personal.

Noii someri si-au restructurat cheltuielile, consumul fiind afectat. Bancile si-au inchis, de asemenea, portile, refuzand sa mai acorde credite, dupa ce criza le-a lasat in pragul falimentului.

“Aversiunea fata de risc este in scadere, ceea ce inseamna ca bancile apeleaza din nou la creditarea interbancara si ofera, de asemenea, imprumuturi pe piata”, a mai directorul executiv al Raiffeisen International.

“Procesul de creditare, pana acum paralizat, incepe sa isi revina, desi conditiile pe care ei le impun sunt mult mai stricte.”

Raiffeisen Bank a intrat pe piata din Romania in 1998, si este in prezent a patra banca dupa valoarea activelor. In primul semestru al acestui an grupul austriac a obtinut de pe urma activitatilor din Romania un profit de 221,64 mil. lei (52,3 mil. euro).

Evolutia PIB, revizuita

Iesirea din criza va fi un proces dificil pentru statele din Europa de Est. Oficialii cehi au revizuit in sens negativ cresterea economica, iar celelalte economii, cu exceptia Poloniei, se lupta cu declinuri abrupte ale Produsului Intern Brut, fapt ce sugereaza fragilitatea revenirii. Economia Cehiei s-a contractat cu 5,5% in trimestrul doi comparativ cu perioada similara a anului trecut, peste asteptari, estimarile indicand un declin de 4,9%. In cazul Ungariei revizuirea s-a facut in sens pozitiv, de la 7,6% la 7,5%.