Zona euro va înregistra o redresare modestă în condițiile implementării măsurilor de austeritate, însă perspectivele blocului sunt în curs de îmbunătățire, se arată în ultimul raport publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), potrivit Financial Times.

Conform raportului, consumul în creștere susținut de stimulente a creat premisele unei reveniri treptate, dar susținute a activității economice.
“Va urma o redresare modestă, deși există în continuare riscuri. Condițiile financiare s-au îmbunătățit. Activitatea a înregistrat o revenire, însă procesul de redresare va fi unul modest”, se arată în raportul OCDE.

Raportul atrage de asemenea atenția asupra dezechilibrelor din zona euro, în special legate de deficitele și excedentele de cont curent, acestea urmând să limiteze creșterea viitoare a unor părți ale blocului.

“Rebalansarea economiilor cu dezechilibre mari a început deja, însă sunt necesare reforme structurale suplimentare pentru facilitarea acestui proces”, se arată în raport. Economistul-șef al OCDE Pier Carlo Padoan a declarat că un rezultat va fi faptul că recenta tendință a unei creșteri economice în două viteze, una ridicată în țările de bază și una mult mai redusă în țările “periferice”, s-ar putea menține.

Estimările sunt însoțite de o serie de recomandări făcute strategilor europeni. Țările din zona euro sunt îndemnate să-și refacă finanțele publice după deteriorarea dramatică a pozițiilor fiscale ale acestora în ultimii trei ani.
Reducerea datoriilor este de asemenea importantă pentru creșterea capacității zonei euro de a face față unor șocuri viitoare și în vederea pregătirii pentru suportarea costurilor legate de îmbătrânirea populației, se mai arată în raport.