Liderii europeni se întâlnesc din nou astăzi pentru a veni cu soluțiile finale la cele trei puncte care au rămas pe agenda lor după întâlnirea din week-end.

Dacă în ceea ce privește recapita­lizarea băncilor suma rămâne cea stabilită acum câteva zile, de circa 100 de miliarde de euro, iar procentul cu care va fi redusă datoria Greciei deținută de investitorii privați va fi cel mai probabil de 60%, noutățile vin de la modificările ce vor fi aduse fondului de urgență EFSF.

Acesta ar urma să garanteze parțial obligațiunile emise de țările cu probleme pentru a le face mai atractive, asta pe lângă puterile ce i-au fost acordate în vară, și anume posibilitatea de a face achiziții de obligațiuni de pe piețe și de a ajuta guvernele să reca­pitalizeze băncile.

În paralel cu funcția de asigurare a obligațiunilor atribuită EFSF va fi creat și un vehicul special de investiții care ar urma să cumpere obligațiuni emise de statele europene cu bani de la investi­torii privați și fondurile suverane.

Nicolaie Chideșciuc, economist-șef al ING

Nu cred că ne putem aștepta la ceva extraordinar de la summit. La cât de rău arată economia zonei euro, e posibil să fie deja în recesiune în trimestrul IV, iar acest lucru nu se va putea schimba după reuniunea de mâine. Nu cred că se va relua imediat creșterea economică, ci vom avea în continuare o creștere lentă. În schimb, summit-ul ar putea să schimbe modul în care se va comporta zona euro pe viitor. De altfel, problemele nu mai sunt de multă vreme, de circa jumătate de an, cu Grecia, ci sunt legate de viitorul zonei euro, cum vor supraviețui zona euro și moneda unică, dacă există voință politică.

Summit-ul nu este de importanță majoră pentru România, dar problemele zonei euro au cu siguranță implicații negative pentru țara noastră.

În ceea ce privește recapitalizarea băncilor, implicațiile pentru România vin pe canalul finanțării. Recapitalizarea se va realiza în special prin vânzare de active, iar resursele aflate la dispoziția sucursalelor vor fi diminuate. Implicit, se vor da mai puține credite.


Dragoș Cabat, analist economic

După summit-ul liderilor europeni mă aștept la o soluție pentru Grecia și pentru stabilitatea zonei euro. Mai durează până ajungem la recapitalizare deoarece mai întâi statele trebuie să strângă bani din piețe, să găsească surse de finanțare.

În privința Italiei, nu cred că se pune problema salvării economiei italiene, ci restabilirea încrederii investitorilor deoarece de aceasta avem nevoie. Europa trebuie să le arate că până acum totul a fost un joc, dar jocul s-a terminat și trebuie să conștientizeze că nu mai există câștiguri fără risc.

Deciziile luate la acest summit și problemele zonei euro afectează România în mod indirect deoarece în condiții de instabilitate, moneda națională fluctuează și perspectivele economiei românești se deteriorează.


Liviu Voinea, economist

Cred că se vor găsi soluții de salvare a economiilor europene și de recapitalizare a băncilor. Incert este însă modul în care va fi făcută această recapitalizare pentru că de exemplu ar putea fi refinanțate doar băncile grecești. Oricum, există probleme mari în zona euro. Europa vrea să vândă povestea că situația Greciei este o excepție, dar nu este un singur măr putred acolo. O soluție ar fi ca statele europene să își asume o inflație ridicată și de durată pentru salvarea economiilor.

În privința României, summit-ul este important deoarece statul este afectat de fenomenul de contagiune. Totuși, țara nu este în criză din cauza Europei, ci se lovește de propriile probleme. Poate că ar trebui ca statul român să preia inițiativa recapitalizării, mai ales că BNR-ul are cerințe de capital mai severe decât media europeană. România are multe lucruri de făcut pe plan intern pentru a stimula economia. Nu putem stimula prin tăieri, nu trebuie să ne propunem ca obiectiv prioritar deficitul, ci creșterea economică.


Laurian Lungu, analist economic

Liderii europeni sunt presați să ia o decizie. Nu știu dacă se va lua o decizie finală la această întâlnire, dar s-au făcut deja progrese importante în această direcție. Ne îndreptăm cu pași mari spre un acord între Franța și Germania, dar nu mă aștept ca lucrurile să reintre pe un făgaș normal chiar dacă se va lua o decizie acum sau la începutul lui noiembrie.

Dacă va fi rezolvată situația Greciei, Italia va deveni în mod clar problema Europei. Italia are probleme mari pe plan intern, Berlusconi nu mai are sprijinul alianței aflate la guvernare, iar măsurile propuse de acesta nu sunt populare. Dacă nu există consensul politic și aceste măsuri nu vor fi puternice și luate cu rapiditate, CDS-urile Italiei vor crește foarte mult. Totodată, contează nivelul recapitalizării băncilor. Un nivel mai ridicat va aduce o mai mare siguranță sistemului bancar, dar va pune și presiune pe bănci pentru a atrage capitaluri, iar un “haircut” de 60% va afecta cu siguranță bilanțurile băncilor. În plus, rămâne de văzut dacă acest nivel vehiculat de 9% este suficient.

Lucian Anghel, economist-șef al BCR

În Europa se vorbește foarte mult, iar rezultatele concrete vin foarte greu, adeseori cu întârziere. În general, investitorii au reacționat bine la deciziile liderilor europeni doar pe termen scurt, iar amânarea lor nu a fost benefică pentru piețe. De aceea, nu este atât de important când se iau deciziile, ci mai degrabă cât de rapid se implementează ele.

Summit-ul este important pentru toate statele europene deoarece poate fi crucial pentru viitorul UE și putem vedea măsuri foarte importante. Totuși, spre deosebire de SUA, viteza de reacție din Europa este încetinită. În UE ai nevoie de unanimitate pentru a lua o decizie și unele state mici pot ține în loc o majoritate. Obiectivul UE este să devină prima mare economie mondială. Pentru a-și îndeplini scopurile, Europa trebuie să fie ghidată de unanimitate și trebuie să aibă o politică fiscală comună și sancțiuni împotriva celor care nu respectă țintele bugetare. Pe de altă parte, rezolvarea problemelor Greciei ar putea să calmeze piețele.