Aproape nimic nu e sigur când vine vorba de noul iPhone, astfel că și detaliile despre un element cheie al smartphone-ului, ecranul, sunt bazate pe informații furnizate de diferite surse anonime.
Ce pare a fi clar este că noul iPhone – ediția 2012, va avea un ecran mai mare. Conform unor surse citate de agenția de presă Reuters ecranul noului iPhone va fi cu 30% mai mare față de modelul anterior, respectiv va avea o diagonală de 4 inchi.
Un alt amănunt care face valuri în rândul milioanelor de fani Apple și care a stârnit aprinse dezbateri: noul iPhone va avea colțuri “mai puțin rotunde” decât iPhone 4S, conform Techcrunch.
În ce privește acest aspect, Wall Street Journal scrie că noul ecran va fi mai subțire odată cu încorporarea unor noi tehnologii. Aceste noi tehnologii ar permite Apple să facă o “economie” de 0,5 milimetri.