În anul 2007, un student al Universității Virginia Tech din Blacksburg, SUA, a deschis focul în campusul universitar. Acțiunea dementului s-a soldat cu peste 30 de morți și tot atâția răniți. Printre cei care au fost împușcați mortal s-a aflat și profesorul de origine română Liviu Librescu.
Născut la Ploiești și supraviețuitor al Holocaustului, profesorul Librescu a căzut secerat de gloanțe pe când încerca să blocheze intrarea asasinului în sala de curs, încercând astfel să-și protejeze studenții. În puține cuvinte, despre profesorul Librescu se poate spune că a murit ca un erou.
Peste câțiva ani, tot un român, de data aceasta un muncitor în construcții, a salvat o fetiță dintr-un incendiu. Întâmplarea s-a petrecut la Detroit. După ce locuința le-a luat foc, părinții copilei au reușit să iasă din flăcări împreună cu patru dintre cei cinci copii ai lor. Focul și fumul i-au împiedicat să se întoarcă și să-și salveze și ultimul copil. În acel moment dramatic a acționat însă un vecin: românul Liviu Taloș. A spart un geam, s-a rănit, a intrat prin fumul gros în flăcări și, la o vreme, a ieșit în brațe cu cel de-al cincilea copil – asta cu mai multă vreme înainte de sosirea pompierilor. Fetița a fost resuscitată și salvată.
Acum, în august 2010, am văzut câteva secvențe surprinse de camerele de supraveghere de la Maternitatea Giulești. Sunt imagini de pe holul unde se afla salonul de terapie intensivă pentru nou-născuți. Se vede, în cele câteva secunde de înregistrare difuzate, cum din încăperea unde micuții fuseseră lăsați nesupravegheați iese fum. Se mai văd și o mulțime de persoane (nu puțini bărbați, printre ele) care se uită spre salonul unde izbucnise incendiul. Și, după ce se uită o vreme, o apucă precipitat în direcția opusă focului. Asta cu oarece vreme înainte de sosirea pompierilor. Care, atunci când au sosit (în timp record, de altfel), i-au scos pe copilași din flăcări. Din nefericire, trei micuți au fost scoși de acolo morți, alții au murit la scurtă vreme din pricina arsurilor și a intoxicării cu fum, alții se zbat încă între viață și moarte.
Nu risc nici o morală, nu forțez nici o concluzie. Sunt, cele mai înainte povestite, trei întâmplări cu români. Nu-mi pot, însă, reprima un gând: nu cumva, și mai ales în ultimii 20 de ani, dincolo de exodul creierelor și al competențelor, ne confruntăm și cu un alt fel de exod, unul al omeniei, al demnității umane, al solidarității, al curajului, al iubirii de aproape, al compasiunii? Nu cumva cei care am rămas în România ne-am transformat (am fost transformați) într-o turmă de fataliști, de lași, de resemnați? De noi “oameni noi”?
Acum mai bine de 40 de ani, Bob Dylan se întreba: “How many times can a man turn his head/ Pretending he just doesn’ t see?”
Răspunsul (prieteni) este, din păcate, traductibil (și funcționează tragic) în limba română: “vânare de vânt…”

Subiecte #Blacksburg#Virginia Tech