Lupta pentru supravietuire stimuleaza gandirea creativa, iar aceasta rezolva toate problemele – sustine o noua teorie stiintifica venita de peste Ocean, care considera stresul drept motorul evolutiei si care, din motive evidente, e amplu mediatizata peste noapte. Cand constati ca, dintr-o data, nu mai ai nimic, „singurul gand pe care iti ramane – declara cineva atins de efectele crizei – este sa supravietuiesti. Trebuie sa incerci sa gandesti ca sunt oameni care o duc mult mai greu decat tine”. Nu-ti incetini ritmul de viata, striga un alt guru al vremurilor noi. Poarta-te de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Iar daca mai ai bani, foloseste-i cu cap.
Sa vedem cum se aplica sfatul la domeniul cultural.
De un succes enorm si de o mediatizare excesiva, pe toate meridianele, a avut parte licitatia de la Paris a celei mai de succes colectii private de arta din lume, Yves Saint Laurent – Pierre Berge. O sculptura de Brancusi a fost vanduta pentru suma de 29 de milioane de euro (!), iar un tablou de Matisse pentru 35,9 milioane de euro (!). Au mai existat si alte recorduri despre care corespondentul nostru a vorbit pe larg in Ziarul de Duminica de saptamana trecuta.
La cateva zile doar, la o licitatie desfasurata de asta data la Bucuresti, s-au adjudecat tot cu sume uriase tablouri de pictori romani. Excentricitate in vreme de criza?
Se anunta un megaconcert al Madonnei la Sofia & Bucuresti si peste noapte sunt cumparate toate biletele puse deocamdata in vanzare, desi preturile sunt piperate.
Pentru un neinitiat, pentru cel ce observa superficial realitatea, evenimente de acest fel starnesc nedumerire si valuri de intrebari populiste: e vreme de criza, se prabusesc banci si burse, se inchid uzine, se inmultesc concedierile si unora le arde sa arunce sume exorbitante pe opere de arta? N-ar fi mai bine sa-si puna banii deoparte pentru zile si mai negre?
N-au rost asemenea intrebari cand e vorba de cultura. Arta a fost intotdeauna un debuseu, o salvare, in toate sensurile. Cel care vrea sa-si puna la adapost averea sau parte din ea de haul distrugator al bursei in vreme de criza investeste in sculptura, in tablouri, in colectii rarisime, in mobila stil, in bijuterii, in manuscrise-unicat, pe scurt in arta si, peste timp, se poate trezi chiar mai avut. Poate fi si o salvare spirituala, pentru ca, in vremuri negre de criza, te apropie mai mult de partea spirituala a existentei, facandu-te sa intelegi mai repede efemerul materialitatii. Procesul e chiar foarte complex: in vremuri de criza, muzee intra in faliment si vand, dar tot atunci se creeaza noi colectii de arta.
Iar daca n-ai averi sau fonduri de investit, ramane partea spirituala. Statul n-a investit niciodata mult in cultura, iar particularii abia de s-au indemat. Prin urmare, n-ar fi mari diferente, asa ca spectrul crizei in cultura e mai degraba un bau-bau.
Care criza? ajungi sa te intrebi.