Atunci, aflat in campanie electorala, a murit Laurentiu Ulici.
Senatorul – ca era senator si candida ca sa se mai aleaga o data.
Criticul literar – ca era critic literar. Mentorul – ca era si
mentor al promotiei literare pe care el insusi o botezase 90. Ulici
era un impatimit al jocului si al jocurilor. Juca orice, oriunde,
oricand, cu oricine. Juca sah, daca avea o tabla de sah si un
partener, juca bridge daca se gasea intr-un context de patru
oameni, se juca de-a ghicitul scriitorului din doar cateva
intrebari, cand nu avea la indemana nici tabla de sah, nici carti
de joc. N-am de unde sa stiu ce facea Laurentiu Ulici cand era
singur, dar banuiesc ca nascocise si jocuri pe care le putea juca
doar cu el insusi.
Indeobste, Ulici castiga. Iar cand nu castiga se intarata si isi
lua, nesmintit, revansa. Un singur joc l-a pierdut definitiv, la o
singura infrangere n-a mai putut face recurs. A fost un joc
colectiv, care se joaca la cativa ani odata, un joc politic: “de-a
alegerile”. In acceptiunea majoritatii jucatorilor politici,
specificul jocului “de-a alegerile” este faptul ca regula acestuia
este ca nu are nici o regula. Din acest punct de vedere, Laurentiu
Ulici facea figura aparte: omul avea regulile lui si pentru jocul
politic. Aceleasi pe care le aplica in viata de zi cu zi, aceleasi
pe care le respecta in viata literara. Lucruri simple: bun-simt,
respect, demnitate, decenta si alte cateva fleacuri din aceeasi
categorie de valori. Asa ca, una peste alta, era firesc ca Ulici sa
piarda jocul “de-a politica”. Pentru ca nu poti castiga cand tu
opui bunul simt – mitocaniei, respectul – batjocurii, cand joci
dupa reguli iar ceilalti nu respecta niciuna. “De-a politica” e
jocul pe care Ulici n-ar fi trebuit sa-l joace niciodata. E jocul
care l-ar fi facut stralucitor prin absenta, asa cum in viata si in
viata literara a fost stralucitor prin prezenta. E singurul caz pe
care-l stiu in care un joc refuza si elimina, tragic de concret, un
jucator.
LUCIAN VASILESCU s-a nascut la
Ploiesti, la anul 1958. Adica putin prea tarziu pentru a face o
frumoasa cariera in comunism si oricum prea devreme pentru a se
capatui in noul capitalism. Intre timp, si-a urmarit cu obstinatie
proiectul personal, anume acela de a rata tot ceea ce poate fi
ratat: in ultimii 20 de ani a lucrat ca jurnalist si a publicat opt
carti (una de publicistica si sapte de poezie). Consecvent cu sine
si in pas cu vremea, continua cu sarguinta proiectul anterior
mentionat,practicand jurnalismul virtual si scriind carti
materiale.