În vremuri normale, într-o țară normală, misiunea unei Bănci Naționale este mai degrabă aceea de maestru de ceremonii al unor elegante mondenități financiar-bancare. În vremuri de criză, într-o țară fragilă, cu o monedă “volatilă”, Banca Națională chiar are de lucru. Cu atât mai mult cu cât, în domeniul pe care-l gestionează, conceptul de fair-play este, în cel mai fericit caz, unul pur teoretic.
România de azi nu prea e o țară normală și nici vremurile nu sunt tocmai normale. Cât despre moneda noastră națională, Leul, aceasta e fugărită cu tenacitate feroce de suratele ei europene și din Lumea Nouă. În aceste condiții, Banca Națională a României nu mai este arbitru ci a fost obligată să devină jucător. De abilitatea sa depinde, în ultimă instanță și pe înțelesul tuturor, ce anume vom putea cumpăra mâine din magazie cu, să zicem, 10 RON: trei beri (ca acum) sau o jumătate de scobitoare doar puțin folosită.
Recent, oficiali ai Băncii Naționale a României au anunțat că au evitat un “atac” asupra monedei naționale. Sunt termeni de front. Că banii din buzunarele noastre sunt mai mulți sau mai puțini, valoarea lor e generată de capacitatea și abilitatea unei Instituții de a face ca pielea leului să rămână pe Leu iar nu pe băț. Iar asta presupune pricepere și determinare.
În 2010, Banca Națională a României împlinește 130 de ani de la înființare. Ziarul de Duminică a scris, la vremea potrivită, despre faptul că la sediul Băncii a avut loc simpozionul “Palatul vechi al BNR – capodoperă a patrimoniului arhitectural al României”, prilej cu care a fost lansat și volumul “BNR – Cronica restaurării Palatului vechi” semnat de arhitect Cristina Țurlea.
Lucrările de restaurare (aproape încheiate) au durat mult, au costat mult (banii au fost alocați din fondurile BNR) și au presupus un efort uman considerabil. Dar a fost oare nimerit ca festivitățile prilejuite de readucerea la viață a impunătoarei clădiri (monument istoric clasa A) să fie organizate taman la vremea de apogeu a crizei? La o judecată beteagă s-ar putea spune că “țara arde și baba se piaptănă”. La o dreaptă judecată, însă, s-ar vedea că doar prima parte a enunțului este adevărată: țara, într-adevăr, arde. Straiele cele noi ale BNR (care nu sunt de fapt decât vechile sale straie de gală, din vremea în care Leul se rostogolea cu vioiciune prin seifurile tuturor băncilor europene) reprezintă un gest de demnitate. Nu doar instituțională, ci națională.

Subiecte #demnitate națională#Gest