Editura  Adenium, cu sediul în Iași, Aleea Copou nr. 3, anunță lansarea celei de-a doua ediții a concursului său de debut, pentru următoarele genuri literare și/sau grafice: 1. Poezie; 2. Proză;  3. Eseu; 4. Teatru; 5. Literatură pentru copii; 6. Bandă desenată & miniatură grafică.

Concursul, care se va desfașura anual, face parte din strategia editurii de a sprijini autorii încă nedebutați în volum. Concurenții sunt invitați să expedieze prin poștă, pe adresa editurii, manuscrisele pe care doresc să le înscrie în concurs.

Coletul va conține două plicuri: Unul care va conține manuscrisul în format print și electronic (CD, stick etc). Unul care va conține datele dv. de identificare: nume prenume, adresă, număr de telefon, adresa de poștă electronică. În locul numelui și prenumelui, manuscrisele vor fi „semnate” cu un motto, care va fi menționat și pe plicul ce conține datele de identificare.

Manuscrisele sunt așteptate la sediul Editurii Adenium, pînă pe data de 15 mai 2013, data poștei. Într-o primă etapă, editura va selecta cele mai bune zece manuscrise pentru fiecare dintre cele șase categorii de opere supuse concursului. Ulterior, cele patruzeci de manuscrise pentru genurile literare pentru adulți vor fi supuse atenției unui juriu alcătuit din scriitori și critici literari. Un alt juriu specializat va evalua propunerile din  domeniul literaturii pentru copii, benzilor desenate și al graficii miniaturale. Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câștigătoare volumele care vor obține cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor. Câștigătorii vor fi anunțați la începutul lunii septembrie.

Tipărirea celor patru volume declarate câștigătoare va începe imediat după anunțarea învingătorilor. Volumele vor fi lansate la Gaudeamus, târgul de carte de toamnă de la București și se vor bucura de sprijinul integral al editurii în procesul de promovare – publicitate, serviciu de presă, alte lansări publice. Autorii premiați vor primi cîte 50 de exemplare din cărțile lor pentru propria lor activitate de promovare.

Câteva precizari: 1. Prin autor nedebutat editura înțelege autor care nu a publicat nicio carte, indiferent de domeniu. 2. Concursul este deschis tuturor autorilor de limbă română, indiferent dacă au domiciliul în țară sau nu. 3. Deciziile juriilor sunt suverane, definitive, irevocabile.