Curtis a vizitat 80 de triburi și a executat circa 40.000 de negative. A avut 17 asistenți cu care lucra câte 16 ore pe zi în condițiile cele mai vitrege, fie în arșița din sud-vest, fie în gerul din Alaska. Nu se rezuma numai la fotografie, ci culegea și folclor pe care-l înregistra, așa cum s-a spus în episodul anterior, și apoi transcria melodia pe note. Își consemna observațiile legate de modul de viață, de obiceiurile, ceremonialurile, ocupațiile și aspectul celor pe care-i vizita. Astfel, fără a avea studii de specialitate, el a devenit un etnolog în adevărata putere a cuvântului, cu mii de ore petrecute pe teren, între indieni. A fost chiar inițiat în Dansul Șerpilor de la indienii Hopi din Zona sud-vestică și a fost lăsat să fotografieze picturile cu nisip, opere încărcate cu puteri deosebite folosite de vraci pentru vindecarea bolilor ce, după incantațiile și ceremoniile de rigoare, erau distruse.
Rezultatul acestei munci de peste 30 de ani este monumentala lucrare în 20 de volume – ultimul apărut în 1930 – ilustrată cu fotogravuri. Volumele sunt organizate în funcție de triburi și de zonele de proveniență a acestora. Lucrarea avea un titlu destul de lung: The North American Indian, Being a Series of Volumes Picturing and Describing the Indians of the United States and Alaska. Written, Illustrated and Published by Edward S. Curtis. Pentru că tipărirea fusese făcută prin subscripție, nu se știe precis dacă au fost scoase toate cele 500 de seturi plănuite. Sigur este că s-au vândut 272 de seturi, câteva ajungând și în Europa. Momentul finisării acestei magistrale opere a fost, însă, total neprielnic, căci exact atunci s-a produs marele crah financiar pe Wall Street și nu
s-au mai găsit amatori să investească într-o lucrare atât de scumpă.
Curtis a fost și în materie de film un pionier realizând, în 1914, o docudramă ce a rulat sub două titluri, fie În țara vânătorilor de capete, fie În țara canoelor de război, pe care a turnat-o la indienii Kwakiutl din Insula Vancouver. Era una dintre primele pelicule documentare etnografice din lume. Și aici, ca și în fotografie, el a imaginat o poveste romantică, de dragoste între tânărul războinic Motana și frumoasa Naida, pe care a regizat-o cu mare minuție și a exploatat la maximum spectaculozitatea ceremonialurilor cu măști și costume sofisticate ale acelui trib. A trăit alături de acei indieni timp de trei ani pentru a putea reconstitui în amănunțime modul lor de viață de dinaintea contactului cu albii. Pentru că multe costume, măști, arme și ornamente arhitectonice lipseau, Curtis a pus să fie confecționate special pentru filmul său, investind destul de mulți bani în acest scop. De o pildă, nu vor apărea arme de foc și nici cuțite de oțel ci exclusiv arcuri cu săgeți și măciuci din piatră. Pentru prestația lor, actorii indieni au fost plătiți cu 50 de cenți pe oră, iar pentru magnifica scenă cu apropierea cortegiului nupțial în trei canoe, cu câte un dansator mascat la prora fiecărei ambarcațiuni, participanții au primit enorma sumă de 4 dolari fiecare, ceea ce pentru ei, în acele vremuri, era o adevărată avere. Astfel au fost realizate cadre memorabile pentru istoria filmului care impresionează și astăzi prin dramatism, claritate și compunere. Filmul era mut dar la rulare era însoțit de un acompaniament la pian, inspirat de muzica tradițională. Din păcate, nici acest film nu a avut succes din cauza izbucnirii Războiului cel Mare și a dezinteresului general pentru orice act de cultură, cum era pelicula sa.
Pasiunii pentru marele proiect pe care îl urmărea cu atâta asiduitate i-a sacrificat totul, cariera strălucită și rentabilă de fotograf de studio, sănătatea și familia. Soția a cerut divorțul și, la pronunțarea acestuia, l-a lăsat practic pe drumuri. Maestrul a trebuit să locuiască un timp într-una din colibele unde își depozita aparatele, soluțiile și materialele necesare pe teren. Demonstrând că ea i-a subvenționat documentarea, soției îi revin, de asemenea, toate clișeele realizate de el printre indieni. Lui Curtis nu-i mai rămăsese nimic în afara amintirilor și a notițelor de teren.
La începutul anilor ’20, Curtis se mutase la Los Angeles și, timp de 3 ani, se angajează ca fotograf la studiourile cinematografice din Hollywood. Este perioada sa cea mai puțin fertilă și mai plicticoasă. Această activitate nu l-a satisfăcut deloc, așa că avea să se întoarcă la subiectul lui preferat, indienii.
În 1927 a făcut ultima sa deplasare pe teren, în Alaska, împreună cu fiica sa Beth – singurul membru al familiei care-i aprecia munca și-i înțelegea pasiunea. Ea îi va și acoperi toate cheltuielile. Vasul cu care călătoreau a fost prins de ghețuri. În acel timp el a executat atât fotografii cât și filme.
După publicarea ultimului volum, fotograful suferă o puternică depresie nervoasă ca urmare a suprasolicitării și tensiunii în care lucrase timp de 32 de ani, într-un fel de competiție contra cronometru cu sine însuși, pentru a nu scăpa nimic din ceea ce își propusese inițial. După doi ani de spitalizare se va reface și va mai trăi încă două decenii, în obscuritate însă, murind uitat și dezamăgit, în 1952.
Abia la începutul deceniului opt i-a fost redescoperită opera. Terri McLuhan va readuce în atenția publicului marea personalitate a fotografului și va atrage atenția asupra valorii creației sale. Vor apărea nenumărate articole și cărți de atunci încoace, culminând cu masivul album „de buzunar” publicat de editura Taschen, în 1997, The North American Indian. The Complete Portfolios, de a cărui îngrijire s-a ocupat eminentul istoric al fotografiei Hans Christian Adam, care a semnat și studiul introductiv. La acestea s-au adăugat elegantele albume editate de Christopher G. Cardozo, în care au fost adunate piese din colecția personală, precum Sacred Legacy. Edward S. Curtis and the North American Indian (Verve Editions, Burlington, 2005) și, recent, Edward S. Curtis: One Hundred Masterworks (DelMonico Books/Prestel Verlag, 2015). O foarte interesantă și completă monografie a fost semnată de Timothy Egan și a apărut, în 2012, sub titlul Short Nights of the Shadow Catcher. The Epic Life and Immortal Photographs of Edward Curtis (Houghton Mifflin Harcourt Publishing Company, New York).
Singura copie care se mai păstrase din filmul mai sus amintit a fost restaurată în 1972 și i-a fost adăugată o coloană sonoră, folosind interpreți din acel trib care își aminteau că îl văzuseră, când erau copii, pe cel ce prinde umbre, care venise cu aparatele sale în comunitatea lor. Astfel a putut fi reconstituită cu toată exactitatea muzica originală a ceremonialurilor Kwakiutl ce apăreau în film.
Expoziția aceasta a fost programată a mai fi deschisă la Glenbow Museum din Calgary, Canada (18 iunie-18 septembrie 2016) și Flagler Museum din Palm Beach, Florida (11 octombrie-31 decembrie 2016). Cu ocazia acestui turneu, revista „Wild West” i-a solicitat un interviu colecționarului și a consacrat lui Curtis un scurt dar bine ilustrat articol, în nr. 4 din decembrie 2015 (p. 16 și, respectiv, 36-43). Un substanțial și bine ilustrat catalog-album, îngrijit de Christopher G. Cardozo, a fost publicat cu acest prilej.
Cu toate disputele pro și contra reconstituirilor de imagini cu iz revolut pe care le încerca Edward S. Curtis în dorința de a fi cât mai riguros cu redarea chipului indianului de dinaintea contactului cu albii, opera sa are o incontestabilă valoare în sfera fotografiei artistice și reprezintă un document cu valoare perenă pentru cercetători, fie ei etnografi fie istorici ai artei camerei obscure.