Aproape 40% din flota de 280 de camioane a companiei edy Internațional Spedition efectuează în prezent transporturi internaționale, ponderea crescând de la 30% în vară și de la zero la începutul anului, când compania derula doar transporturi interne.   ► Află aici cât câștigă un șofer de TIR la Edy Spedition   „Compania a mai scos 10% din flotă la extern ca efect al scăderii volumelor pe intern, odată cu terminarea sezonului de vară“, au spus surse apropiate de edy Spedition. Înainte de a intra în insolvență, în vara anului trecut, 75-80% din transporturile efectuate de edy erau pe internațional. Pe plan intern compania nu a pierdut niciun client, printre cei mai importanți numărându-se SABMiller și Coca-Cola, companii care însă au volume mai mari pe timpul verii și mai mici toamna sau iarna.   „Contracte noi pentru transport sunt încheiate constant, în condițiile în care companiile sunt în plin sezon de licitații pentru serviciile de transport pe 2014.“   Citiți articolul integral pe zfcorporate.ro

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.11.2013