Edy International Spedition, unul dintre ce mai mari jucători de pe piața de transport și logistică, a achiziționat 18 camioane Mercedes-Benz Atego, 17 vehicule comerciale Mitsubishi Fuso Canter (brand ce aparține de grupul Daimler AG) și 30 de camioane Actros.

Noua flotă a fost achiziționată în sistem leasing operațional prin intermediul Mercedes-Benz Financial Services, divizia de finanțare a grupului german.

“2010 este pentru grupul edy un an al oportunităților, al dezvoltării și al investițiilor. Poziția financiară solidă, echipa profesionistă de management și eforturile întreprinse în ultimii doi ani ne permit sa avem încredere in dezvoltarea grupului chiar și în contextul economic actual. Planurile noastre de dezvoltare pentru anul acesta includ printre altele reînnoirea și extinderea flotei, iar licitațiile organizate în ultima perioadă confirmă determinarea noastră în această direcție, ” a declarat Florin Gontariu, Chief Operating Officer al edy Group.

Edy International Spedition este cel mai mare tranportator de mărfuri generale din Romania – cu peste 1.500 de angajați, o cifră de afaceri de peste 235 milioane de lei în 2009.