Planul de reorganizare a Hidroelectrica va cuprinde renunțarea la toate contractele bilaterale ale companiei și vânzarea întregii cantități de energie “disponibilă” pe piața OPCOM, prin contracte de maximum un an, potrivit unei hotărâri a acționarilor Hidroelectrica.
Aceștia l-au mandatat pe Remus Vulpescu (foto), în calitate de administrator special, să realizeze în două luni planul de reorganizare după ce Hidroelectrica a intrat în insolvență săptămâna trecută.“Întreaga cantitate de energie disponibilă spre a fi vândută trebuie comercializată prin intermediul pieței OPCOM, pentru perioade de maximum un an, la prețurile de piață aferente pieței OPCOM, cu indexarea prin luarea în considerare a prețurilor de pe piața
OPCOM, cel puțin trimestrial”, este una dintre prevederile care vor fi incluse în planul de reorganizare a Hidroelectrica, la solicitarea Fondului Proprietatea (FP).
Acționarii Hidroelectrica (Ministerul Economiei și FP) au mai hotărât ca administratorul special să publice lunar un raport cu măsurile luate și rezultatele acestora.