Pentru specialistii in materie, francezul Zidane n-are pret. Marea vedeta a Europenelor este netransferabil. Lui i-ar putea fi alaturat portughezul Luis Figo in capul unei liste care nu se opreste aici. Exista insa si o alta, ce cuprinde nume care pe piata transferurilor post-Euro 2000 inseamna circa 300 milioane dolari. Jucatori susceptibili de a constitui subiectul unor tranzactii, printre care se regasesc si trei romani. Number one, Cristian Chivu, una dintre revelatiile competitiei, pe care si-l doreste foarte mult Inter. Plecat la Ajax pe 2,7 milioane dolari, Chivu este evaluat astazi la circa 20 milioane. Liber de contract, Costel Galca a fost ofertat de Tottenham cu 9 milioane dolari, in vreme ce Dan Petrescu ar putea fi cedat de Chelsea pentru 3 milioane.
Le fel coechipierul sau Tore Andre Flo, “cazut” la 18 milioane dolari, pe aceeasi linie cu Nuno Gomes, golgeterul Portugaliei la turneul final. Gratie parcursului bun la Euro, atacantii Emile Mpenza (Belgia) si Jan Koller (Cehia) si-au urcat cota la 12 milioane dolari, un salt inregistrand si portarul turc Rustu, care bate acum spre 7,5 milioane in conditiile in care francezul Barthez, colegul sau de breasla, a stabilit recordul primaverii, cu 12 milioane trecuti de la Manchester in contul lui Monaco. O adevarata lovitura a dat insa iugoslavul Savo Milosevici, ale carui cinci goluri marcate la Euro i-au ridicat pretul spre 31,5 milioane dolari. Inaintea finalei Euro 2000 era cu 9 milioane peste Totti (Italia) si Wiltord (Franta), a caror valoare este de asteptat sa creasca substantial dupa evolutiile bune de la Rotterdam. La polul opus, germanul Bierhoff, pe care Milanul nu l-ar putea vinde cu mai mult de 6 milioane dolari, dupa ce in urma cu doi ani achitase 12,5 milioane pentru a-l lua de la Udinese.