La inceputul acestei luni, la Targul de Carte Bookfest, a fost lansat volumul Iluziile literaturii romane, al profesorului si criticului literar Eugen Negrici. O carte care vrea sa dinamiteze toate miturile literaturii autohtone.
“Viitoarele studii despre imaginarul colectiv – spune autorul -, despre miturile istoriei si ale politicii romanesti ar trebui, poate, prefatate de unul care sa plece de la miturile literaturii, intrucat acestea au modelat intr-o proportie nebanuita, direct sau mijlocit, mentalul romanesc. Ele au inraurit, intai, discursul politicienilor, care, la noi, ca si in multe alte tari latine, apeleaza la literatura, la figurile, gesturile si simbolurile ei, pentru a da lustru demagogiei si populismului.” Eugen Negrici are un demers asemanator lui Lucian Boia in istorie: ataca direct miturile, in cazul sau ale literaturii.
Daca discursul ideo-politic romanesc e structurat si distorsionat, intr-o masura semnificativa, de mitul “Cetatii asediate”, pandantul acestuia in literatura este, potrivit lui Negrici, “Paradisul pierdut”. Criticul merge din aproape in aproape, argumentand la fiecare pas, revenind uneori, sapand si mai adanc, constient ca imaginea literaturii romane pe care o prezinta este bulversanta.
Dupa ce face o delimitare intre cititorul pervertit, gata oricand sa citeasca printre randuri, si scriitorul-paliativ, criticul contureaza un tablou nemilos al permanentei idealizari din literatura romana, in care literatii perceputi ca “aparatori ai cetatii” au fost supralicitati doar pentru ca puteau deveni la un moment dat “reazim moral pentru cultura aflata in grea cumpana”, din tablou nelipsind rezistenta la tentatia revizuirii, tendinta de eroizare, analiza modelelor provocatoare de incremenire in respect, autosugestionarea criticii, gata sa ridice statui, magnificarea unor scriitori care aveau defecte, mitizarea unor personaje pentru ca “intruchipeaza ce nu avem in structura noastra psihologica”, clatinarea zdravana, daca nu chiar daramarea unor statui carora Negrici nu se sfieste sa le dea jos lustrul, de sub care apare un chip cu mult mai putin eroic.Autorul nu se ocroteste nici pe sine in acest tablou. In perioada “larilor recuperati”, “ca mai toti cei care au tinut in maini, in 1962, volumul lui Blaga, am continuat, ani la rand, sa consolidez mitul, amanand, pe cat posibil, destramarea vrajei.”
Cunoscator remarcabil al perioadei vechi, Eugen Negrici respinge exagerarile lamentabile si insista asupra ignorarii fundamentelor subrede ale primei noastre literaturi – secole de aparitii intamplatoare, neorganice, inexistenta unui mediu cultural receptiv; lipsa de organicitate a literaturii romane, care numara doar cateva decenii de continuitate cu motivatii estetice. “Timp de trei veacuri, creatia propriu-zis literara (cu cele patru-cinci texte care apartin, sa zicem, beletristicii) e ca si inexistenta si istoricii literari sunt obligati la subterfugii, speculatii si exagerari ca sa sugereze existenta unei literaturi romane inainte de secolul al XIX-lea.” Negrici denunta ravna sincronizarii cu orice pret si falsele paralelisme, inmultirea artificiala a curentelor, scolilor si directiilor literare, conceptele confuze, deci comode si utile, obsesia vechimii, a maretiei si intaietatii si obsesia umplerii golului, iar in ce priveste literatura scrisa sub comunism, reia teza din volumul sau cu acest titlu, uimit “de incetineala cu care se accepta aceasta teza, anume aceea ca anul 1948 e unul de hotar, care anunta inceputul unei epoci perfect delimitate, cu legi de functionare proprii.”
“Nu as dori ca acestei carti sa i se atribuie intentii denigratoare. Nadajduiesc sa se observe ca obiectul analizelor este realitatea psihologica a unei literaturi care a trebuit sa supravietuiasca in aerul toxic al unei istorii nenorocite.” Cu certitudine, ideile si afirmatiile criticului merita ample dezbateri si n-au cum sa incapa, cu tot cu argumentele lor, in spatiul limitat al acestui ziar. Deocamdata, iata cateva succinte pareri din partea unor confrati apartinand unor generatii diferite.
Paul Cornea
“Cartea lui Negrici este o analiza lucida, intransigenta, convingatoare a miturilor care paraziteaza istoria literaturii romane, dar e, deopotriva, si o profesiune de credinta, rostita cu o sinceritate ingandurata. Fiindca, indaratul enunturilor taioase si al paginilor incarcate de un sarcasm amar, se mistuie o mare iubire ranita.”
Livius Ciocarlie
“De o extrema luciditate, ca tot ce scrie Eugen Negrici, nu fara asprime, dar si intelegere, aceasta carte care spulbera iluzii va fi citita cu pasiune, va starni dezbateri si, nu ma indoiesc, se va impune ca una de raftul intai.”
Dan C. Mihailescu
“Intre Istoria secreta a lui Cornel Ungureanu si Istoria critica a lui Nicolae Manolescu, Iluziile lui Eugen Negrici ar trebui sa faca in viata noastra literara valurile produse de relativismul istoric din cartile lui Lucian Boia. In prima instanta, cartea va extazia la stanga si va isteriza la dreapta. Ii va ferici pe detabuizanti si demitizanti, ii va neferici pe traditionalisti si nationalisti. Dar dupa primele reactii partizan-umorale, maximalismul minimalizant de care pare ca sufera autorul isi va invedera efectele benefice. Atunci cand se face cu buna-credinta, nelinistirea valorilor lucreaza intru fragezirea – si nu spre agonia – lor.”
Daniel Cristea-Enache
“Eugen Negrici este un adevarat specialist in tulburarea apelor (considerate) prea calme ale istoriografiei literare romanesti. Dupa Literatura romana sub comunism, volumul sau recent isi propune sa demonteze, una cate una, iluziile literaturii autohtone. Lectura lui este , la antipodul celor empatice practicate de exegetii anteriori, iar configuratiile pe care acestia au mizat sunt dinamitate cu metoda. In mod simptomatic, monumentalei Istorii a literaturii romane de la origini pana in prezent de G. Calinescu i se gasesc carente de obiectivitate si exigenta critica, in timp ce Istoria literaturii romane moderne realizata de Serban Cioculescu, Vladimir Streinu si Tudor Vianu este apreciata la superlativ pentru tonul ei rezervat fata de multe dintre realizarile artistice romanesti. Si totusi, literatura noastra isi ia cumva revansa fata de criticul acesta neimpresionabil. In sensul ca ea ii suporta inciziile, radierile, punerile la punct cu acea seninatate a culturilor evoluate. Numai o mare cultura tolereaza, in contra ei, spiritele critice acute. Cele involuate, inca tatonante, nu suporta nici un fel de examen. Asa cum i-a asimilat pe Maiorescu ori Lovinescu, istoria noastra literara il va asimila si pe Eugen Negrici, cu tot cu revizuirile lui.”
Eugen Negrici, Iluziile literaturii romane, Editura Cartea Romaneasca, 2008, 29,5 lei