Cel puțin două centre de relaxare au fost finalizate de la începutul anului doar în București. Semnalul este pozitiv și demonstrează că proprietarii au simițit din nou gustul profiturilor care se pot face din spa, deoarece o astfel de unitate poate intra pe profit operațional încă din primul an, iar marja medie sare de 10%, scrie revista BUSINESS CONSTRUCT.
Chiar dacă cei care s-au încumetat să investească într-o astfel unitate nu sunt foarte mulți, niciunul nu pare să regrete, iar cea mai bună dovadă o reprezintă planurile de extindere. Teoretic, spa-urile includ terapiile care au la bază apa, respectiv hidromasajul, sauna, piscina sau tipuri diferite de dușuri, însă în practică centrele mai au și fitness, masaj sau salină.
Cine, când, unde
În România există în jur de 25 de centre spa, “în adevăratul sens al cuvântului”, după cum estimează Liliana Paraipan, cea care controlează afacerea Eden Spa.
Compania deține centrul propriu din zona Primăverii, care se
întinde pe o suprafață de circa 350 de metri pătrați, o unitate în
cadrul Grand Hotel Continental, hotelul de pe Calea Victoriei
deținut de omul de afaceri Radu Enache, dar operează și unitatea
din cadrul ansamblului rezidențial Orhideea Gardens. În afara
Bucureștiului, Eden Spa operează un centru de relaxare în cadrul
hotelului Hilton din Sibiu.

Două dintre cele patru centre au fost deschise chiar în acest an, respectiv cele din hotelul Continental și din Orhideea Gardens, proiecte care au însă numeroase diferențe. Locația din hotelul lui Radu Enache este mai mică, astfel că a implicat o investiție de 75.000 de euro, ținând cont că acest spa nu are piscină și a fost o completare a facilităților deja existente.
Pe de altă parte, centrul deschis în proiectul Orhideea
Gardens, dezvoltat de omul de afaceri Daniel Pițurlea, a implicat o
investiție de trei milioane de euro, iar așteptările privind
veniturile sunt pe măsură: un milion de euro în primul an de
activitate.
Reprezentanții Eden Spa îl creditează că fiind cel mai mare centru din Capitală în condițiile în care se întinde pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați și include mai multe camere de relaxare, salină, un spațiu pentru spa party, cadă cu hidromasaj, mai multe camere de masaj, piscină și săli de fitness cu zeci de aparate.
“Există în jur de 25 de centre spa în țară. Există și multe proiecte în derulare. Se poate vorbi despre efervescență în acest sector”, a spus Liliana Paraipan. Ea admite că unele proiecte au fost blocate de criză, dar unele au repornit, astfel că estimează că sunt în jur de 15-20 de proiecte care ar putea fi inaugurate în perioada următoare.
Pe lângă Eden Spa, în această industrie a mai investit și Ștefan Jianu, proprietar al centrelor Bali Spa din cadrul Hotelului Radisson Blu (București) și din localitatea Cornu (Prahova).
Printre hotelurile care au dezvoltat centre spa se numără unitatea de patru stele Cocor din stațiunea Neptun (deținut de firma Cocor Turism), hotelul de patru stele Europa din Eforie Nord (deținut de omul de afaceri George Copos), hotelul de cinci stele Vega (al omului de afaceri Gabriel Comănescu), dar și hotelurile Marriott (parte din lanțul american Marriott International, controlat pe piața locală de Societatea Companiilor Hoteliere Grand), Radisson din Capitală (deținut de compania București Turism) sau Hilton din Sibiu (deținut de Nicolae Minea). Prețurile serviciilor la spa încep de la 75-100 de lei pentru un masaj de 30 de minute, în timp ce abonamentele încep de la 500 de euro pentru un an și pot sări de 1.000 de euro, în funcție de serviciile incluse.
“Piața
este la început”, spune Liliana Parapain, care adaugă că anul
trecut Eden Spa Primăverii a avut încasări de 300.000 de euro, în
timp ce media lunară a clienților a fost de 600 de oameni. 35% din
încasări au fost reprezentate de cadouri, iar numărul bărbăților
care frecventează astel de centre a crescut în ultimul timp. “Merg
la spa de câteva ori pe an”, spune Alexandru V. din București, care
câștigă peste 1.500 de euro net pe lună și care cheltuiește aproape
100 de euro la fiecare vizită.
Dimenisunea medie a unui spa în România este de 500-600 mp, iar investiția este de 1.000 – 1.500 de euro pe metru pătrat, în timp ce numărul de angajați se ridică la 10-20 de oameni, în funcție de dimensiune și grad de ocupare.
Paraipan a deschis primul spa propriu în 2005, după ce anterior a lucrat în domeniul financiar, investiția inițială fiind de 200.000 de euro. “Până acum investițiile în centrele existente pot fi estimate la peste 20 de milioane de euro, însă proiectele anunțate ar putea dubla această sumă”, a adăugat reprezentanta Eden Spa. Operatorul centrelor de relaxare lucrează cu o marjă a profitului operațional de 10-15%, însă proprietara este de părere că un astfel de centru poate să intre pe profit încă din primul an de activitate.
Ca și concept, spa-ul se adresează oamenilor cu venituri peste medie, iar în ultimii ani tarifele au crescut. “Piața oferă oportunități, dar și resursele naturale ne ajută”, a spus Paraipan. Întrebată dacă are de gând să se extindă în afara țării, ea a spus că “de visat, visează oricine”.
Avantajos pentru un hotel
Pentru un hotel care deține un spa prinicipalul avantaj este reprezentat de creșterea traficului, dar combinarea spa-ului cu unitatea hotelieră are efecte benefice de ambele părți.
“Dacă acel spa devine pentru hotel «Unique Selling Proposition», atunci hotelul are atractivitate mai mare decât concurența și, consecutiv, și un grad de ocupare mai mare și încasări mai mari din cazare și alte servicii, nu numai un centru separat de profit în spa-ul propriu-zis”, a spus Ștefan Jianu, care deține centrul spa din cadrul Radisson Blu din Capitală, dar și Bali Spa din Cornu.
Citiți mai multe în revista BUSINESS Construct, www.zf.ro/business-construct
Ce mai puteți citi în numărul din iunie al Business
Construct:
-
Cel mai mare proiect rezidențial din comunele de la nord de București a fost restartat de criză.
-
Cât costă să faci din centrul Bucureștiului un al doilea Sibiu?
- Cimentiștii sunt în sfârșit pe plus.