Ordonanța privind guvernanța corporativă a fost adoptată, dar încă nu a fost aplicată
Guvernul a aprobat la finalul anului trecut codul de guvernanță corporativă pentru companiile de stat, asumându-și astfel transparentizarea activității unor societăți cu afaceri de peste zece miliarde de euro, dar care fac profituri foarte mici din cauză că sunt administrate ineficient. Ordonanța de Urgență 109 stabilește reguli clare privind alegerea membrilor consiliilor de administrație (CA) și obligă autoritățile care au în subordine companiile de stat să apeleze la serviciile unor firme de recrutare pentru selectarea candidaților pentru CA. Mai mult, ordonanța spune că cel mult doi membri ai CA vor putea fi aleși din rândul funcționarilor publici.
Deocamdată, nicio companie de stat nu a pus în aplicare prevederile acestei ordonanțe. Doar Transelectrica și Transgaz au convocat AGA pentru a aproba începerea procedurilor de selecție a administratorilor conform noilor reguli.
Proiectul “CEO la stat” e în întârziere. Nu au fost aleși nici măcar head-hunterii
În paralel, Ministerul Economiei a derulat un proiect prin care intenționează să introducă management privat la patru companii de stat – Oltchim, Hidroelectrica, Electrica Furnizare și Romarm – acesta fiind primul “pachet” de companii scoase la licitație.
Deși a trecut aproape un an de când președintele Traian Băsescu vorbea despre introducerea managementului privat la companiile de stat, până în prezent nu s-a ales nici măcar headhunterul care urmează să aleagă candidații pe care îi vor propune ulterior Guvernului pentru ocuparea acestor funcții.
Abia la finele lunii trecute două companii de executive search – Spencer Stuart și Egon Zehnder – jucători aflați în topul celor mai mari firme de profil la nivel mondial, au depus la sediul Ministerului Economiei ofertele de participare la licitația din proiectul “CEO la stat”. Dacă cei de la Egon Zehnder vor să recruteze manageri din privat pentru toate cele patru companii din prima licitație prin intermediul biroului din Ungaria, cei de la Spencer Stuart au depus oferte doar pentru Hidroelectrica, Oltchim și Electrica Furnizare și lucrează în parteneriat cu o firmă locală de head-hunting, Stein & Partner.
“Dosarele sunt în evaluare, săptămâna viitoare vom semna contractele cu firma sau cu firmele câștigătoare”, a spus Andrei Todea, directorul de cabinet al ministrului economiei Ion Ariton.
Comisionul maxim pe care l-ar putea încasa pentru fiecare recrutare este de 250.000 de euro, aceasta fiind suma trecută în caietul de sarcini.
Rolul head-hunterilor este de a realiza lista scurtă cu propuneri de candidați pentru fiecare dintre cele patru companii din subordinea Ministerului Economiei. Primul manager din privat trebuia instalat în fotoliul de CEO al unei companii de stat până în luna februarie, în așa fel încât el să participe la discuțiile finale de la aprobarea bugetului pe 2012 al companiei pe care o conduce, însă a devenit imposibil ca termenul să fie respectat.
În cadrul acestui proiect, Ministerul Economiei a mai lansat o licitație prin care a ales firma de executive search care să-i ajute pe specialiștii din minister să gestioneze proiectul, iar licitația a fost câștigată de un consorțiu format din firmele Pedersen&Partners (executive search), Roland Berger (consultanță strategică) și avocații de la Nestor (NNDKP).
Ce și-a asumat Guvernul în privința administrării companiilor de stat
S-a pregătit o reformă a sistemului de guvernanță corporativă a companiilor de stat, care presupune existența unor misiuni de audit independente, realizate de firme specializate, publicarea trimestrială a rezultatelor financiare ale companiilor de stat, întărirea principiilor OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) privind guvernanța corporativă și a drepturilor pe care le au acționarii minoritari.
În ceea ce privește companiile de stat, s-a aprobat o ordonanță de urgență care face o distincție clară între rolul ministerelor în subordinea cărora se află companiei și rolul managementului. S-au reglementat și criteriile (pregătirea și experiența) pe care trebuie să le îndeplinească membrii echipelor de management și ai consiliilor de administrație. Printr-o ordonanță de urgență s-a stabilit ca pentru fiecare companie de stat controlul financiar să fie făcut de către Ministerul de Finanțe, și nu de ministerele în subordinea cărora se află companiile respective.
Experiența managementului privat urmează să fie adusă în cele mai mari companii de stat, care vor rămâne în continuare controlate de Guvern, după criteriile stabilite în scrisoarea de intenție din septembrie 2011. Recrutarea managerilor din privat va începe în noiembrie 2011, iar echipele de manageri privați vor fi selectate până la finalul lui ianuarie 2012, pentru ca aceștia să preia conducerea companiilor cât mai repede. În cazul în care acționarii minoritari ai companiilor de stat vor să-și vândă acțiunile, termenele pot fi ajustate în așa fel încât noii acționari minoritari să poată participa la proces. În urma experienței acumulate în aceste procese, ne asumăm să creștem numărul de companii de stat care să fie conduse de echipe de management privat pe parcursul anului 2012.