Electrolux Romania, filiala locala a producatorului suedez de electrocasnice va ajunge anul viitor la o capacitate de productie de 1,2 milioane de aragazuri, fabrica de la Satu Mare urmand sa devina centru de competenta regional.
“Avem un target de 1,2 milioane de unitati pe an la nivelul anului 2007. Vrem o crestere anuala de 25% la nivelul urmatorilor doi ani. Daca in 2005 s-au produs 750.000 de bucati, anul viitor vrem sa transformam acest loc (fabrica de la Satu Mare – n. red.) intr-un ”Competence Centre for Free Standing Cookers””, a declarat Constantin Nedelcu, directorul fabricii Electrolux din Satu Mare.
Cresterea capacitatii de productie a fost una dintre principalele directii de investitii ale suedezilor din momentul intrarii pe piata locala, fabrica exportand in prezent cea mai mare parte a productiei realizate.
“In 2005 au fost investiti 5 milioane de euro, iar volumul productiei a crescut cu 25% comparativ cu 2004. Pentru acest an noile investitii vor viza dezvoltarea de noi produse, cresterea volumului de productie si protectia mediului”, spun reprezentantii Electrolux Romania. Investitiile realizate pana la sfarsitul anului 2004 de grupul suedez in cadrul fabricii de aragazuri de la Satu Mare depaseau 19 milioane de euro.
Electrolux Romania realizase la nivelul anului 2004 o cifra de afaceri de aproximativ 125 de milioane de euro, fiind unul dintre principalii jucatori pe piata locala. Ultimele date furnizate de companie vizau o crestere a cifrei de afaceri de 21% pe prima jumatate a anului trecut.
Celalalt mare producator local de electrocasnice, Arctic Gaesti, estima pentru anul trecut afaceri de 150 de milioane de euro, in conditiile in care investitiile efectuate de grupul turc Arcelik depasisera, potrivit estimarilor, 27 de milioane de euro.
Electrolux a fost unul dintre primii jucatori internationali din domeniul electrocasnicelor care a intrat pe piata romaneasca, la sfarsitul anului 1995, prin infiintarea diviziei de vanzari de la Bucuresti.
In luna decembrie a anului 1997 Electrolux a devenit actionar principal al societatii Samus SA din Satu Mare, o data cu achizitionarea pachetului majoritar reprezentand 97% din totalul actiunilor. La inceputul anului 2000 grupul suedez a achizitionat inca o parte din pachetul de actiuni, astfel ca in prezent detine peste 99% din actiunile Samus.
Suedezii au transferat la fabrica de la Satu Mare o parte din productia de aragazuri din state precum Italia sau Suedia, capacitatea de productie dublandu-se in ultimii ani, in conditiile in care cea mai mare parte este destinata exportului. Productia la fabrica Electrolux din Satu Mare vizeaza exclusiv productia de aragazuri, la aceasta fabrica fiind realizata o parte considerabila din productia de aragazuri Zanussi din Europa.
Suedezii luasera in calcul la un moment dat si venirea pe piata romaneasca cu o alta fabrica, de masini de spalat, pe lista scurta figurand Romania si Polonia. Pana la urma pretul ridicat al otelului, care le-a afectat profiturile, i-a determinat sa mai astepte cu aceasta investitie, anuntand in schimb deschiderea unei fabrici de masini de spalat vase in Polonia. ionut.bonoiu@zf.ro