ProducÂtorul de echipamente electrice și energie Electromagnetica București (ELMA) a înregistrat în primele nouă luni ale anului o creștere cu 16% a cifrei de afaceri, la 358 mil. lei (84 mil. euro), în timp ce profitul net a avansat cu 1,3%, la 22,7 mil. lei (5,34 mil. euro), potrivit situațiilor financiare trimestriale publicate de companie pe pagina de internet proprie.

Compania, care este listată la prima categorie a pieței RASDAQ și intenționează să acceadă pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), a uitat însă să-și publice rezultatele și pe Bursă, sau măcar să notifice investitorii cu privire la faptul că rezultatele au fost publicate pe site-ul propriu. La fel s-a întâmplat și cu rezultatele pe primul semestru, care nu au fost comunicate nici până în prezent Bursei, deși compania le-a afișat în august pe site.

Spre deosebire de luna august, când acțiunile Electromagnetica au înregistrat creșteri puternice chiar în perioada publicării rezultatelor, în ultima lună titlurile companiei nu au înregistrat oscilații semnificative, tranzacționându-se în jurul nivelului de 0,35 lei. Electromagnetica nu este singura companie importantă de pe RASDAQ care omite să-și facă publice rezultatele semestriale sau trimestriale pe Bursă. Producătorul de cărămizi Ceramica Iași (CERE) nu a mai publicat în ultimul an și jumătate rezultate trimestriale sau semestriale, ultima raportare fiind de la finele lui 2009.

Electromagnetica, una dintre puținele companii importante de pe Bursă care este controlată de salariați, și-a crescut puternic afacerile în ultimii ani prin intrarea pe un nou segment de activitate, tradingul de energie electrică, care-i aduce peste 80% din venituri. SIF-urile dețin și ele pachete semnificative de acțiuni ELMA (SIF5 – 14,9%, SIF1 – 2%, SIF2 – 1,3%).

Acționarii Electromagnetica au aprobat recent transferul acțiunilor pe Bursă, dar și dublarea capitalului social, prin încorporarea profitului din 2009 și distribuirea de acțiuni gratuite. Acțiunile ELMA au adus în acest an un randament de 75%. Compania are o capitalizare de 236 de milioane de lei (55 de milioane de euro), luând în calcul și acțiunile din majorare.