Producătorul de echipamente electrice Electromagnetica
București (ELMA), cea mai mare companie de pe piața RASDAQ după
cifra de afaceri, a înregistrat în primul semestru o creștere a
afacerilor cu 16%, la 232 mil. lei (aproape 56 mil. euro), potrivit
situațiilor financiare semestriale publicate pe pagina de internet
proprie.
Rezultatele nu au fost încă publicate pe Bursă.
Compania își continuă astfel trendul ascendent, după ce în perioada
2003-2009 și-a majorat afacerile de peste 12 ori, de la 33 mil. lei
la 400 mil. lei, înregistrând creștere în fiecare an.
Câștigurile companiei își păstrează aceeași tendință pozitivă, după
ce în primul semestru profitul net a urcat cu 25%, la 16,2 mil. lei
(3,9 mil. euro).
Electromagnetica are avantajul unui grad de îndatorare foarte redus
comparativ cu alte companii de pe Bursă, astfel că nu a fost
afectată de deprecierea leului și de reluarea tendinței de creștere
a dobânzilor la credite. Mai mult, compania a avut profit financiar
în primul semestru, dispunând de lichidități de 37 mil. lei (8,8
mil. euro) plasate în depozite bancare. Asta în condițiile în care
compania nu are în spate un grup internațional care să-i asigure
finanțare, fiind controlată de salariați (Asociația Salariaților
are 31% din acțiuni, iar SIF Oltenia – 13%).
Secretul creșterii Electromagnetica este însă reprofilarea în
ultimii ani pe segmentul tradingului de energie electrică, care a
ajuns să genereze cea mai mare parte a cifrei de afaceri, după ce
piețele tradiționale ale companiei au intrat în declin. Compania a
devenit și producător de energie electrică, după ce a cumpărat mai
multe microhidrocentrale care au aparținut Hidroelectrica.
De asemenea, Electromagnetica și-a amenajat sediul ca o clădire de
birouri, rotunjindu-și veniturile și prin închirierea spațiilor
goale. Compania deține și suprafețe importante de teren în
București, în zona Rahova.
Pe Bursă, acțiunile Electromagnetica au câștigat 30% de la
începutul anului, tranzacționându-se în prezent în jurul nivelului
de 0,56 lei. Capitalizarea companiei este de circa 45 mil.
euro.
Burse - Fonduri mutuale
Electromagnetica, afaceri de 56 mil. € în semestrul I
Producătorul de echipamente electrice Electro mag ne tica București (ELMA), cea mai mare companie de pe piața RASDAQ după cifra de afaceri, a înregistrat în primul semestru o creștere a afacerilor cu 16%, la 232 mil. lei (aproape 56 mil. euro), potrivit situațiilor financiare semestriale publicate pe pagina de internet proprie. Rezultatele nu au fost încă publicate pe Bursă.