Acționarii producătorului de locomotive Electroputere Craiova (EPT) au aprobat contractarea unui credit de până la 30 milioane euro pentru finanțarea activității curente. Creditul va mai putea fi folosit la achitarea datoriilor către bugetul de stat sau local, precum și în funcție de necesitățile companiei și de oportunitățile identificate pe piață. Totodată, a fost schimbată componența CA prin demisia lui Samer Mohammad Saeed Araf și a lui Federico Tauber și înlocuirea acestora cu Manfred Klepacz și Hans-Joachim Schmidt. Electroputere are un capital social de 33,76 milioane lei, divizat în 337,6 milioane de acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Potrivit celor mai recente raportări, compania saudită Al-Arrab Contracting Company Limited deține 86,28% din titlurile Electroputere. Ultima tranzacție cu titlurile Electroputere a avut loc vineri la un preț de 0,085 lei pe acțiune, în creștere cu 0,12% față de referință. La această cotație capitalizarea este de 28,69 milioane lei.
Eveniment
Electroputere caută un credit de până 30 mil. euro pentru finanțare curentă
Acționarii producătorului de locomotive Electroputere Craiova (EPT) au aprobat contractarea unui credit de până la 30 milioane euro pentru finanțarea activității curente.