Înainte să înceapă construcția Mallul Electroputere Parc din
Craiova, a cărui construcție nu a fost încă începută, are deja un
grad de ocupare de 80%, în condițiile în care jumătate din spații
vor fi operate de retaileri din grupul Auchan, iar dezvoltatorii și
firma de consultanță imobiliară DTZ Echinox au preînchiriat spații
cu o suprafață de circa 16.000 mp.
Firma K&S, dezvoltatorul proiectului, va realiza un mall cu o
suprafață închiriabilă de 55.000 mp, din care 28.000 mp vor fi
operați de magazinele Auchan, Leroy Merlin, Decathlon, Kiabi și
Norauto, în timp ce pe lista chiriașilor au fost confirmate nume
precum C&A, New Yorker, Altex, Domo sau Deichmann.
Mixul de chiriași ar urma completat de un multiplex cu 7-8 săli și
un operator de bowling și biliard, contracte care la jumătatea
lunii martie erau în curs de negociere. Lucrările nu au fost încă
începute, dar dezvoltatorii beneficiază de existența unei hale
industriale care va fi păstrată și reamenajată, în urma unei
investiții totale de 90 mil. euro. În aceste condiții,
dezvoltatorii speră să finalizeze proiectul până în luna noiembrie
a acestui an.
RETAIL · Business Construct
Electroputere Parc, ocupat 80%
Înainte să înceapă construcția Mallul Electroputere Parc din Craiova, a cărui construcție nu a fost încă începută, are deja un grad de ocupare de 80%, în condițiile în care jumătate din spații vor fi operate de retaileri din grupul Auchan, iar dezvoltatorii și firma de consultanță imobiliară DTZ Echinox au preînchiriat spații cu o suprafață de circa 16.000 mp.