Pamantul ars, terra cotta, este, de peste un deceniu, fieful artistic al sculptoritei Elena Vlad. Artista a fost pana in acest inceput de deceniu cinci de viata mult mai discreta public (nejustificat) decat importantul nume al scolii romanesti de sculptura, care este sotul sau, Aurel Vlad.
Expozitiile artistei sunt concepute aproape ca un jurnal intimist, pe care focul nu-l mistuie ci, miraculos, ii da trup, caramiziu, cald, palpitand. “Scenele din viata unei femei” propuse de Elena Vlad se intalnesc, intr-un muzeu imaginar, cu gestica cochetelor din Tanagra, cu busturile etrusce, ori cu episoadele adamice de pe capitelurile din Romanicul timpuriu. Empatia buna cu aceste modele ilustre se face si intr-o eleganta cheie postmoderna cu o delicata sarja de tuseu.
Desenatoare, modelatoare si putin poeta, Elena Vlad a amplificat, spre eliberarea totala in spatiu, episoadele din viata unei femei , prezente in ultimele trei expozitii personale (doua in Germania). Artista, formata la mijlocul anilor ”80, in Bucuresti, a debutat tarziu dar original cu o friza de scene decupate din blaturi de lut si rabatute de la fundal spre a deveni reliefuri si altoreliefuri. Modelatoarea croieste povesti din placa de lut ca din coca pentru tureta. Scenarizeaza apoi situatii narative cu recuzita si cu unele racursiuri pline de farmec naiv. Desenatoarea Elena Vlad conserva in lut dinamismul sarjei figurative prin gestica foarte libera a personajelor, prin modelajul suculent al lutului si apoi prin blicurile de alb aplicate peste teracota. De altfel, multe dintre titlurile ei poematice invoca “drumul”: Cand tu ma purtai prin lume spunandu-mi ca sunt regina, Cand nu mai stiam drumul, Sa umbli liber, Drumul era in fata mea, Ma purtai cu tine oriunde, Ai vazut ca drumul serpui. Astfel, in expozitia din 2004 de la Galeria Simeza, scenele “au plecat” literalmente de pe perete. Infrunzite colonete-socluri primesc compozitiile mai recente, care se rasfira rotund in spatiu. Este un mic templu hipostil, neriguros, fara indoiala cu duh mediteraneean, dedicat mitologiei feminine de panteon domestic. Femeile sau cuplurile au diverse accesorii narative : cainele, pisica, ramurisurile. Parul, pletele, vesmantul suflecat, tufisul sunt elemente cu rezolvari plastice independente, fruste, neasteptate, cuceritoare. “Scenele din viata unei femei” pot orchestra o expozitie care te urmeaza, se lipeste bine de ochi si comunica fara rezerve.