Vicepreședintele PDL Elena Udrea a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că a decis încă de duminică seară să demisioneze din funcția de președinte al PDL București, demisia fiind efectivă după validarea aleșilor locali de la nivelul Capitalei, în conformitate cu prevederile legale.
“Ca om politic responsabil și cu onoare, am decis încă de duminică seară să demisionez din funcția de președinte al PDL București, demisia fiind efectivă după validarea aleșilor locali de la nivelul Capitalei, în conformitate cu prevederile legale”, a declarat Udrea pentru MEDIAFAX.
Ea a apreciat că “rezultatele alegerilor locale la nivel național sunt departe de a fi mulțumitoare”, deși PDL a câștigat un număr de primării aproape egal cu cel din 2008, iar scorul politic tinde către cel pe care partidul și l-a propus. Udrea a menționat că democrat-liberalii sunt conștienți de “votul negativ, sancționator” dat de electorat.
“Înțelegem perfect semnificația acestuia și ne asumăm faptul că PDL, ca principal partid în coaliție, a plătit costurile unei guvernaări de austeritate”, a afirmat Udrea.
În opinia sa, “este momentul unei analize serioase și a unei introspecții personale la nivelul liderilor partidului”.
“Cred că e foarte important să vorbim mai puțin și să acționăm mai mult. Trebuie să decidem rațional pe ce drum vom merge în continuare”, a spus Elena Udrea, declarându-se convinsă că o analiză va viza și PDL București, dat fiind faptul că scorul obținut atât în cele șase sectoare, cât și la CGMB este sub ținta fixată, dar și sub așteptările sale.
Udrea a subliniat că atât ea, cât și cei șase președinți de sectoare, își asumă aceste rezultate, iar un rezultat slab nu poate rămâne fără urmări.
PDL a pierdut, în urma alegerilor locale de duminică, cele două primării de sector pe care le avea în București, iar potrivit rezultatelor parțiale, scorul la alegerile pentru CGMB este de 16,39%. Candidatul PDL la Primăria Capitalei, Silviu Prigoană a obținut 16,49%, contracandidatul său Sorin Oprescu, susținut de USL având 55,71 % din voturi.