Relațiile Elisabetei cu Carol, diminuate ca forme de manifestare și intensitate, ca urmare a nereușitei cuplului de a da țării un moștenitor, nu suferă esențial. O cercetare a arhivei personale a regelui Carol (ceea ce a și întreprins istoricul Sorin Cristescu, descifrând cu pasiune și răbdare scrisul gotic al suveranului de pe Tronul României), demonstrează că satisfacerea datoriei la Carol nu intra în contradicție cu ipostaza de soț iubitor. Carol participă la trăirile Elisabetei. Împreună vor depăși și episodul Elena Văcărescu, cu adevărat traumatizant și care va pune la grea încercare cuplul regal. „Nu mi-am pierdut capul nicio clipă, deși niciodată în toată viața mea nu m-am confruntat cu o situație atât de gravă și periculoasă care m-a zdruncinat în modul cel mai profund. Elisabeta se află într-o stare jalnică, care mă îngrijorează nespus”. Sunt cuvintele pe care Carol le scrie fratelui său Leopold, la 26 iunie-8 iulie 1891. Adevărul e că regina s-a implicat mult prea mult în această poveste de dragoste dintre Elena Văcărescu și Ferdinand. Atât de mult încât regele se temea „că ne îndreptăm către o catastrofă… se ajunge la o despărțire cu forța”. Nu s-a ajuns până la urmă, Elena Văcărescu părăsind scena (nu fără greutate și consecințe financiare). Pentru doi ani, Elisabeta părăsește și ea scena, retrăgându-se la Veneția, la Pallanza și apoi la mama ei, la Neuwied, într-un exil autoimpus, considerându-se pe sine ca victimă a întregii povești „și nu vrea să priceapă că este cea care mi-a produs cele mai mari supărări”.
Bugetul general al Administrației Curții și Domeniilor lui Carol I din 1881, anul în care România a devenit regat, era de 1.962.648,94 lei resurse generale și 1.572.991 cheltuieli generale, ceea ce ducea la un excedent de 389.657,94 lei. Acest buget provenea din lista civilă – 1.185.185,16 lei, din cele trei moșii din domeniul regal privat, Poeni, Broșteni și Sinaia (nu era cumpărată încă Slobozia) – 192.154,55 lei, din depozitele bancare – 77.950 lei, din apanajul lui Carol de la Sigmaringen – 55.000 lei, din venitul adus de imobilele din străzile Modei, Fântânii, Vamei și Amzei din București – 31.272,40 lei, din rambursări – 32.217,70 lei și din diverse – 10.000 lei. Aceste cifre variază în anii următori. O resursă importantă a bugetului provenea din Domeniul Coroanei, instituit prin legea din 10 iunie 1884. Din acesta făceau parte 12 moșii (șase la câmpie, cinci la munte și una colinară), cu o suprafață totală de 129.721,4691 ha. Moșiile rămâneau ale statului, dar venitul lor și obligațiile care rezultau din contractele de arendare treceau asupra Coroanei.
Familia regală română era departe de alte familii domnitoare europene ca avere și câștiguri materiale, departe, desigur, de familia Romanov din Rusia sau Habsburg din Austria, Hohenzollern din Germania, dar și de Savoia din Italia. Nu însă și de dinastiile din Grecia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru. În acest caz, raportul era invers. La urma urmei, dinastia română avea în Europa poziția țării peste care domnea.
Averea suveranilor, suferind fluctuațiile economiei și ale pieței, n-a încetat să sporească cu trecerea anilor. Lista civilă rămâne principala sursă de venit. Ea fusese fixată la 13 mai 1866, la trei zile după venirea lui Carol în țară. Valoarea ei a rămas aproape aceeași. Nu depășește suma de 1.200.000 de lei (doar în 1873). În unii ani Carol nu o ridică, din cauza situației economice din țară, așa cum s-a întâmplat în primii ani de domnie. Cam un sfert din această sumă se duce pe cheltuieli personale. Tot din această sursă provin cei 10.000 de lei care vor crea fondul întrebuințat de Elisabeta pentru cheltuieli caritabile.
La 24 aprilie/6 mai, chiar de ziua ei, pune bazele Azilului „Elena Doamna“. Foarte sensibilă la suferință, Elisabeta va da bani toată viața pentru alinarea ei. Și o va face mai cu seamă după moartea atât de timpurie, la nici patru ani, a fiicei Maria. În fiecare an, la 12/24 noiembrie, împărțea din caseta ei ajutoare bănești la opt fete sărace, patru din București și patru din Iași. Cu scop caritabil, regina înființează societatea „Vatra Luminoasă“ și comandă mașini de scris cu alfabet Braille. De asemenea, înființează „Pâinea zilnică“, unde oferă temporar gratuit orbilor adăpost și mic dejun și prânz. „Societatea Regală Elisabeta“, „Societatea de Cruce Roșie“ își propuneau vizitarea la domiciliu a copiilor săraci și ajutorarea lor. Felul de a fi al reginei, de om bun, atrage și mulți impostori, care caută să profite de bunătatea ei, obligându-l pe Carol să acopere cheltuielile care uneori sunt foarte mari, cum s-a întâmplat în cazul societății „Vatra Luminoasă“.
„Vreau să pun bazele unei colonii pentru orbi, în care ei să trăiască la un loc cu familiile lor, nevăzători și văzători”, spunea regina Elisabeta în 1898. Avea 20 de societăți de caritate pe care le patrona, de la azile pentru copii la societăți de încurajare a industriei casnice. Toate reginele Europei de atunci se întreceau în acțiuni caritabile. Elisabeta punea, poate mai mult decât toate, în astfel de acțiuni, și suflet și timp, nu numai bani. La 5 octombrie 1908, familia regală inaugurează cu multă ceremonie lucrările la clădirea fundației Vatra Luminosă. Proiectul reginei era foarte ambițios. Nu voia doar o fundație caritabilă, ci și una economică și culturală. Elisabeta se gândea la un întreg cartier cu case pentru orbi, cu o școală cu ateliere de diferite meserii, unde ar fi putut lucra nevăzătorii pentru a deveni utili lor înșiși și societății. Pentru finanțarea proiectului regina face apel la donatori. Scrie la diferite case regale și princiare din Europa. Scrie băncilor (inclusiv Băncii Naționale a României), societăților petroliere, cluburilor (de pildă clubului Concordia), diferitelor Institute (cum ar fi Notre Dame de Sion, din București), sau personalităților publice. La Expoziția din 1906 de la Filaret sunt expuse diferite obiecte produse de orbi, de regulă împletituri, dar și tiparnița lui Teodorescu, nevăzătorul care inventase o tipografie în limbajul Braille. În acest stand era și un registru în care se puteau înscrie vizitatorii care donau bani pentru Vatra Luminoasă. Pe prima pagină regina scrisese: „O para pentru Vatra Luminoasă! Cu mulțumirea orbilor! Elisabeta”. Și banii au început să se strângă. Cei mai mulți vin de la regele Carol, care dăruiește 500.000 de lei, și de la regină, care donează, între altele, jumătate din venitul său anual în țară și renta primită de la fratele ei. Printre donatori sunt principesa de Wied, ducesa de Meklenburg, Alex. Marghiloman, Marie Poenaru, Theodora Cazzavilan, g.ral Mavrocordat, L. Lahovari… Se cumpără un teren în afara orașului (azi cartierul Vatra Luminoasă), între străzile Tepeș Vodă și Mărcuța. Până la construirea propriului local, în 1906, se închiriază un imobil în strada Carol nr. 31, apoi un altul în Calea Moșilor, nr. 140-142. În același an se deschide și primul atelier de împletituri (în final vor fi 12). Din 1909 cei 80 de nevăzători au patru pavilioane, în care erau locuințe pentru interni, o școală, o cantină, o curte de circa 1.500 mp, o grădină de circa 10.000 mp, unde era amenajat și un teren de sport. În comuna Andronache, Fundația mai avea 280 ha, unde se cultivau porumb, orz, ovăz. Se amenajează și un grajd pentru creșterea cailor și porcilor. De asemenea, un spital oftalmologic. Elevii luau lecții de citit și scris în Braille. Orele de curs sunt completate cu ore de muzică, cu un cor, cu un ciclu de conferințe. Sunt angajați profesori (unii, precum prof. Robin, predau în esperanto). Pentru a găsi banii necesari suverana demarează un dispozitiv publicitar al întregului proiect, dă interviuri în presa românească și străină, invită pe toată lumea să contribuie cu donații. Un reporter al revistei franceze „Femina” îi ia un interviu, prilej cu care Carmen Sylva propune colecționarilor de autografe o carte poștală cu una dintre maximele sale. Prezentarea proiectului ajunge și în America, președintele Theodore Roosevelt declarându-se sprijinitorul acestuia și admiratorul reginei după ce i-a citit The Rhapsody the Dambovitza, volumul ei de traduceri ale unor poezii populare, realizat împreună cu Alma Strettell. Donațiile, vânzările de tiparnițe, de autografe nu sunt suficiente pentru susținerea financiară a proiectului. Adaugă jumătate din venitul său anual, care era de 82.000 de franci. Primele patru pavilioane sunt construite în 1906 și până în 1916, la moartea reginei, sunt ridicate cincizeci de case. Fundația ia proporții. Planurile sunt ambițioase. Dar nu și capacitățile manageriale. Regina Elisabeta n-avea deloc spirit practic. Pentru costisitoarele lucrări, regina semnează un împrumut în Germania. Nu poate înapoia la termen banii. Împrumutătorii vin în țară, se duc la Palat și amenință cu proces. Carol I, care cel mai tare se temea de ridicol, e înspăimântat. Și „deoarece era o fundație a Elisabetei, pe care ea a transpus-o în viață cu planuri fantastice și utopii, am vrut să evit un scandal și am luat în mână toată afacerea, am reglementat datoriile însemnate și am trecut instituția în administrația statului”. Lichidarea îl costă pe rege 650.000 lei. Banii îi dă, desigur, din buzunarul propriu. Supărările trec și fundația rămâne. Mulți oameni nefericiți au binecuvântat gestul regal. A face bine e un risc. Care totdeauna trebuie asumat.
În afara cheltuielilor caritabile, banii din caseta reginei se duc pe medicamente. Avea sensibilitate foarte mare la curent, avea deficiențe de vedere, afecțiuni dentare… Sănătatea ei a fost tot timpul într-o stare precară. Cheltuieli face regina cu călătoriile ei la băi sau la mare (la pavilionul care-i purta numele, la Constanța). Sunt apoi cheltuieli pentru grădinărit. Ea amenajează o foarte frumoasă grădină la Peleș. Furnizorul ei pentru preocupările florale este Friedrich Pildner, iar pentru vestimentație – Washington Moon. Elisabeta nu face o pasiune pentru haine. Se aseamănă și din acest punct de vedere cu soțul ei. Plăcerea eleganței rafinate nu o are la Curte decât principesa Maria.
În politica țării nu s-a amestecat decât atât cât i-a îngăduit Carol. În două rânduri trece peste interdicții inițiale: în povestea Elena Văcărescu și în găsirea unui principe pentru tronul Albaniei. Dar nici Elena Văcărescu nu ajunge regină în România, nici Wilhelm de Wied rege la Tirana decât pentru câteva luni. Elisabeta nu le-a purtat noroc niciunuia dintre ei.