Elveția a devenit “noua China” în activitățile de pe piețele valutare, lupta acesteia pentru a slăbi moneda națională, francul elevețian, mărind rezervele valutare cu peste 40% în acest an, scrie Financial Times.
Banca Națională a Elveției a fost nevoită să cumpere zeci de miliarde de euro în lunile mai și iunie ale acestui an după ce criza din zone euro s-a agravat, creând altfel o cerere puternică pentru franc și riscând să atingă plafonul stabilit de banca centrală pentru moneda națională în septembrie anul trecut. Instituția este pregătită să cumpere atâția euro câți sunt necesari pentru a menține cursul la 1,20 franci elvețieni pentru un euro cu scopul de a proteja exportatorii țării.
În consecință, rezervele valutare ale țării au crescut anul acesta cu peste 40%, la 365 miliarde franci elvețieni (375 miliarde dolari), Elveția devenind astfel cel de-al șaselea cel mai mare deținător de valută din lume după China, Japonia, Arabia Saudită, Rusia și Taiwan. Anul trecut, Elveția a ocupat locul nouă în clasamentul țărilor cu cele mai mari rezerve valutare.
Proporția de euro deținută de banca centrală s-a mărit și în al doilea trimestru, crescând de la 51% la 60%. Analiștii economici au menționat că banca centrală a cumpărat echivalentul a trei miliarde de franci elvețieni în euro pe zi pentru a proteja moneda națională, aceste tranzacții având grave repercursiuni asupra pieții forex la nivel global.
“Elveția este pe cale să devină noua China”, a afirmat Steven Englander, analist la Citigroup.