eMag, cel mai mare retailer online de pe piața locală, a început joi să livreze primele modele ale smartphone-ului Apple iPhone 4S, a declarat pentru ZF Radu Apostolescu, vicepreședinte pentru dezvoltare al companiei.
“Azi vor fi expediate către clienți primele telefoane iPhone 4S, pe care am reușit să le aducem mult mai repede decât am promis. Avem o prima tranșă de 100 de bucăți care va fi livrată conform listei de precomenzi”, a spus Apostolescu.
eMag vinde modelul iPhone 4S cu cea mai redusă capacitate de stocare, de 16 GB, cu 3.000 de lei. Apostolescu nu a precizat câte precomenzi a primit eMag și nici când retailerul va primi pe stoc o altă tranșă de telefoane. “Așteptăm urmatoarele tranșe, din cauza cererii foarte mari în acest moment orice termen fiind incert până la intrarea produselor în vamă”.
iPhone 4S nu este momentan în oferta Orange, Vodafone și Cosmote – operatorii de telefonie mobilă care au acordul Apple pentru a comercializa mobilul pe piața locală.
Potrivit estimărilor de pe piață există peste 300.000 de utilizatori de iPhone-uri în România.