eMag, cel mai mare jucător de pe piața locală de retail IT&C online, va deschide săptămâna viitoare un showroom în orașul Brașov, potrivit unui anunț al companiei.
“Joi, 11 octombrie 2012, eMag își deschide porțile celui de-al optulea showroom”, potrivit sursei citate.
Inițial, compania avea un showroom doar în București însă ulterior a început să deschidă asemenea unități și în orașe mari din țară după ce analizele vânzărilor au arătat că acestea cresc și de trei ori în zonele în care sunt disponibile asemenea centre. Spre exemplu, în urmă cu patru ani, compania deschidea showroom-ul din Iași.
eMag, care este controlat de grupul sud african Naspers, a avut afaceri de aproape 150 mil. euro anul trecut.