Emanoil Protopopescu-Pake (1845-1893) este probabil cel mai notoriu nume de primar pe care l-a avut Capitala, fără ca asta să însemne că el este și cunoscut bucureștenilor. Biografia de față, la origine lucrarea de doctorat a talentatului profesor Dragoș Lucian Țigău, vine să umple un gol și să ofere o binemeritată garanție de neuitare celui care, în numai trei ani și câteva luni de mandat (1888-1891), a adus o substanțială contribuție la modernizarea și transformarea Bucureștiului într-o capitală demnă de acest nume și într-un oraș european, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Figura carismaticului primar primește aici relief și consistență, completată fiind de chipul juristului, al omului politic, al întreprinzătorului, filantropului, profesorului și ctitorului de instituții culturale care a fost concomitent, sau în alte perioade ale regretabil de scurtei sale vieți, cel numit pe scurt Pake.
Oferim aici cititorului capitolul referitor la un alt aspect al densei sale vieți decât activitatea de edil, nu doar pentru a lăsa cititorului bucuria să o descopere citind cartea „Emanoil Protopopescu-Pake. Un bucureștean de legendă” aflată în pregătire la Editura Vremea, ci pentru a sugera că, în afară de simț gospodăresc, Pake avea cultură vastă, viziune, concepție, talent publicistic, dragoste de semeni și aspirația de a se adresa posterității. Comparația cu primarii din anii noștri se va impune de la sine, uneori în favoarea, alteori în defavoarea lor, desigur.
Creația publicistică. Concepțiile despre societate
Parcurgerea listei de articole, studii și cărți scrise de Em. Protopopescu-Pake timp de peste trei decenii (1860-1892), oferă o imagine sugestivă despre preocupările acestui intelectual. Astfel, se poate remarca faptul că Em. Protopopescu a început să publice lucrări încă de la vârsta de 15 ani. Conținutul manualului de geografie și al celor trei dicționare publicate în deceniul 1860-1870, precum și motivele care l-au determinat pe Protopopescu să le editeze, urmează a fi analizate în partea rezervată activităților didactice. Aici se cuvine a sublinia faptul că prin aceste lucrări, Protopopescu-Pake și-a dovedit de tânăr „spiritul practic, tăria de voință, perseverența în întreprinderi, tendința de a prevedea și medita totul în mod comparativ, iar nu unilateral”. O scurtă referire dintr-o însemnare rămasă de la Petre Ispirescu, editor, folclorist și tipograf, datând din septembrie 1870, sugerează aceleași calități: „era în anul 1863. D. Boerescu vându tipografia d-lui Bolliac (…) După două luni de funcțiune dl. Protopopescu-Pake mi-a luat locul. N-a ținut însă mult. D. Bolliac, după ce a schimbat mai mulți directori, a vândut tipografia”.
Intervalul în care a condus tipografia i-a permis Lui Pake să-și publice aici Noua geografie elementară (1864). Dacă se are în vedere că simultan el era copist la Tribunalul Comercial și student la Drept, atunci acest tânăr de nici 20 de ani merită toată considerația.
Competența în materie de drept a lui Protopopescu-Pake poate fi evaluată mai întâi răsfoind cele două teze, de licență (1866) și de doctorat (1870), publicate la București, respectiv la Geneva.(…). Ulterior, cele mai multe din scrierile lui Em. Protopopescu-Pake au fost găzduite în paginile revistei Dreptul, al cărei redactor a fost mulți ani. La rubrica de economie politică, Pake Protopopescu a analizat probleme diverse: natura și originea accizelor, considerate ca dăunătoare comerțului și pe care le dorea desființate; utilitatea biletelor de bancă și a cecurilor, a băncilor funciare și a burselor; activitatea camerelor de comerț, a societăților de asigurări și cooperative; atribuțiile agenților de schimb, ale juraților și portăreilor, inclusiv deficiențele din activitatea acestora; problema conturilor, a girurilor la polițe și a ipotecilor; efectele monopolului tutunului; necesitatea încurajării comerțului și industriei naționale; starea agriculturii și efectele lipsurilor alimentare asupra societății, în general, etc. Tot în această rubrică sunt reproduse conferințele publice în care Em. Protopopescu-Pake a expus noțiuni generale și istorice de economie politică.(…)
Lucrările și studiile semnate de Em. Protopopescu ilustrează cel mai convingător concepțiile economice, sociale, politice, despre administrație și lege, îmbrățișate de autor. Aceleași scrieri au darul de a contura cel mai bine convingerile liberale, favorabile reformelor, precum și spiritul obiectiv, uneori chiar vizionar, al lui Protopopescu-Pake.
Având ample cunoștințe de economie politică și cunoscând situația reală a țării, Em. Protopopescu-Pake arăta cu temei că „epoca noastră se va caracteriza de istorie prin dominația industriei”. El saluta astfel, inițiativa Camerei de Comerț de a elabora un proiect de lege asupra industriilor. Dezvoltarea industrială trebuia să respecte dreptul la proprietate al investitorilor. În această privință, Pake Protopopescu a împărtășit concepțiile elitelor vremii, fapt pentru care a fost combătut de socialiști:
„Ce vor toți oamenii luminați din toate partidele noastre? Ei vor o industrie mare națională, adică vor fabrici mari românești unde sutimi și miimi de muncitori să lucreze de-a valma cu cele mai bune mașini (…) Acesta e idealul economic al d-lor Ioan Brătianu, Câmpineanu, Stolojan, ca și al d-lor Vernescu, Protopopescu, ca și al d-lor Maiorescu și Carp, Lahovari, Catargiu și ceilalți”, dar „ei voiesc producțiunea în devălmășie însă apropriațiunea individuală (…) noi voim producțiunea în devălmășie, dar și apropriațiunea în devălmășie. În aceasta constă uriașa deosebire” între cei menționați și socialiști.
În ceea ce privește agricultura, Pake o aprecia ca înapoiată, pentru că lipseau nu numai mijloacele destinate a pune în mișcare capitalurile, dar și instruirea teoretică și practică a cultivatorilor. „Lipsa de bucate”, ca efect al secetei, ar dispărea „abia când vor exista sisteme de irigații, când industria minieră și manufacturile, apoi comerțul vor lua o mare amploare”. Totodată, Em. Protopopescu considera că emanciparea țăranilor și împroprietărirea lor la 1864 nu au dat rezultate semnificative, pentru că nefiind în posesia „capitalului” țăranii nu au putut face investiții în gospodăriile lor. Se impunea înființarea de „bănci și credite agricole … cu propriile noastre mijloace”.
(…)
În domeniul financiar, Em. Protopopescu-Pake a promovat insistent ideea înființării unei bănci de scont, deziderat care s-a materializat abia în 1880, odată cu crearea Băncii Naționale a României. În paralel, Pake Protopopescu a susținut introducerea unor instrumente moderne de plată: cecul și moneda hârtie. Încă din 1873, Pake observa că „dacă s-ar calcula pierderile de timp și de interese și paguba ce rezultă din inerția în care se află capitaluri enorme, desigur ne-am convinge de utilitatea cecurilor”. Speranța sa că și în România se va redacta o lege a cecului, s-a împlinit abia la 1 mai 1934!
Starea comerțului a făcut obiectul multor observații din partea lui Em. Protopopescu-Pake, ca publicist. Camera de Comerț a fost criticată pentru lipsa de activitate și de susținere a intereselor comercianților. Deși legea din 1864 îi acordase competențele necesare, Camera de Comerț a amânat constituirea Burselor de comerț și elaborarea legislației privitoare la numirea agenților de schimb și la taxele vamale. Critici pertinente a adus el și legii impozitului vamal, din iulie 1860, care lăsa loc la abuzuri în perceperea taxelor: „modul perceperii face ca nu doar Statul să fie privat de o însemnată parte a drepturilor sale, dar încă comercianții și industriașii suferă o pagubă dublă prin taxe îndoite”.
Em. Protopopescu a avut ocazia să-și promoveze ideile economice în cadrul diverselor comisii de lucru la care a fost invitat să colaboreze. Astfel, propunerile comisiei pentru elaborarea legilor Bursei și Camerelor de Comerț (1880-1881) se regăsesc în Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și de mărfuri (în vigoare de la 1 ianuarie 1881) și în Legea Camerelor de Comerț și Industrie (10 mai 1886). De asemenea, lucrările comisiei pentru elaborarea Codului Comercial Român (1883-1885) au schițat textul promulgat la 16 aprilie 1887. Cea mai dură și îndelungată opoziție a lui Pake Protopopescu, în lupta lui pentru modernizarea statului, a vizat sistemul accizelor. În 1874-1875, el a cerut în mod direct ca Parlamentul să suprime aceste „rămășițe ale barbariei veacului de mijloc (…) absolut necunoscute în Englitera și în Statele Unite, abolite în Belgia, Olanda și Danemarca, iar în Germania în mare parte suprimate. (…) Accisele sunt adevărate vămi interioare… rele nu numai în esența lor; ele, prin aplicarea arbitrară ce li se dă, vatămă comerciul în sine, pe comercianții loiali, creând foloase celor care întreprind contrabande”.
Peste aproape două decenii (1892), bazându-se pe experiența acumulată la conducerea Primăriei Capitalei, Pake socotea că „adevărata desființare a accizelor ar fi dacă am putea înlocui taxele de accize cu taxe directe, ceea ce recunoaștem că ar fi bine, dar greu șde realizatț”. Em. Protopopescu-Pake sublinia că mereu „caracterele unei bune sisteme de impozit sunt: echitatea, egalitatea, uniformitatea, iar formula principiului general al dărilor este cea următoare: toate contribuțiile și sarcinile publice trebuie așezate proporțional pe toți cetățenii și proprietarii, potrivit averii și facultăților lor”.
Mai departe, arată el, „a cere și a dobândi suprimarea unui impozit și a nu se gândi la acoperirea golului ce lasă acel impozit, este a dezorganiza serviciile, este a le nimici”.
Dar, precizează și că „nedreptatea impozitului de accize la noi este foarte strigătoare: materii adevărate sunt taxate iar surogatele lor nu”. Prin urmare, Pake Protopopescu propunea ca accizele să fie plătite de Stat, prin unificarea lor cu taxele vamale:
„Nu e nevoie ca Statul să facă vreun alt sacrificiu, abandonând în folosul comunelor vreo parte din veniturile sale; căci din unificarea taxelor va rezulta desigur o cifră mai mult decât suficientă pentru a se garanta comunelor ca minimum de venit ceea ce ele au încasat din accize în ultimul an; economia care ar rezulta din percepere va da, desigur, un plus de aproape 20% peste venitul în ființă (…) Este vorba de o reformă mai mult de procedură decât de fond. Voim să scăpăm de o procedură jignitoare și păgubitoare, iată totul.”
De asemenea, Pake Protopopescu susținea limitarea împrumuturilor publice, văzute ca o piedică pentru dezvoltarea economică:
„Nu numai că creditul nu înmulțește avuția, dar este de dorit să debarasăm politica de sistema împrumuturilor publice care sunt condamnate fără nicio rezervă (…) Nu știe fiecare că cu cât ne vom împrumuta ca să consumăm, cu atâta ne sărăcim? Nu se vede că cu cât Statul se încarcă cu mai multe dobânzi și anuități, cu atât va fi mai împiedicat în prosperitatea sa ?”
În atenția lui Em. Protopopescu-Pake s-au aflat și societățile de asigurare mutuală care apăruseră în România de câțiva ani. El explica, în revista amintită, scopul și avantajele societăților de asigurare „Dacia” „România” și „Unirea”:
„Numai inițiativei private îi este dat a se inspira de cele mai nimerite mijloace spre a realiza salutarul scop al asigurării de tot felul, și numai grație inițiativei private institutele de asigurare s-au dezvoltat și au răspândit binefacerile lor asupra lumii întregi. Statul nu trebuie să intervină decât atunci când inițiativa privată lipsește; și apoi cată a ne feri totdeauna de a permite statului să se amestece în interesele private. (…) În societățile de asigurare mutuale, asociații sunt asigurați și asiguratori, având o comunitate de avantaje și de riscuri. (…) N-avem decât a ne felicita de înființarea acestei societăți mutuale de asigurare șUnireaț care, economisind costul asigurării, va înlesni mai cu seamă locuitorilor de la țară produsul muncii lor.”
Concepțiile cu privire la organizarea societății sunt grupate într-un articol foarte dens apărut în paginile Dreptului din 1872. Pake Protopopescu era convins că „igiena socială” este cel mai bun „remediu contra miseriei”. El expunea aici nouă cauze ale mizeriei sociale și sesiza totodată strategiile directe și indirecte pentru suprimarea acestor neajunsuri.
Pake Protopopescu sublinia că „populi (â popoare) tari sunt numai aceia care sunt liberi, și țările cele mai libere sunt acelea în care legile și moravurile sunt bine garantate, sincer aplicate, iar nici cum șețscamotate. (…) În fine, să nu credem că dacă guvernele prin nedibăcia lor pot aduce mizerie, ele singure pot a ne scăpa de dânsa. Remediul stă în mâna fiecăruia să-l aplice”.
În concepția lui Em. Protopopescu, bunul mers al societății se putea realiza și pe alte căi: o muncă asiduă și disciplinată, apoi renunțarea la viciile ruinătoare. Astfel, serviciile publice trebuiau să funcționeze permanent, chiar și în zilele de repaos, în timp ce fumatul urma să fie abandonat pentru că „tutunul este materia cea mai imposibilă (…) care poate duce la efecte triste pentru sănătatea publică”.
Pake Protopopescu se aștepta ca modernizarea societății să se realizeze și prin reformele instrucțiunii și educației. Spirit modern și vizionar, Pake a evidențiat că „tipul educațiunii sociale și cea mai completă sistemă de instrucție publică nu o putem afla decât în America”, pentru că doar acolo: s-a dat cea mai completă satisfacție ideilor favorabile educației femeilor; cetățenii singuri veghează asupra întrebuințării fondurilor instrucțiunii publice; programele cursurilor nu se așteaptă de la guvern; prima grijă a decidenților fost extinderea învățământului primar, iar procedurile și metodele aplicate sunt cu totul practice. (…) Convingerile politice, cele referitoare la administrație și lege, îl definesc pe Em. Protopopescu-Pake ca pe un liberal prudent, preocupat de menținerea ordinii, a stabilității sociale și politice căreia el îi subsumează reformele acceptate ca necesare și inevitabile. (…)
Pake Protopopescu considera ca firească grija Statului pentru cetățenii care îi apără interesele. Anticipând jertfele cu care trebuia plătită obținerea independenței, el a cerut încă în ședința Parlamentului din 6 mai 1877 ca pentru „toți acei ce se expun la suferință și moarte pentru drepturile țării, să existe mângâiere în azile bine întreținute din fondurile publice”.
Câteva luni mai târziu, Pake a redactat și apoi a susținut cu toată energia, ca raportor, proiectul legii pensiilor ce se cuveneau invalizilor, orfanilor și văduvelor de război:
„Sper că veți ține seama de sacrele drepturi ale celor căzuți în luptă și ale familiilor lor.”
Erau cuvinte mobilizatoare adresate de Protopopescu colegilor săi deputați pentru a vota amintitul proiect.
(…) În gândirea social-politică a publicistului și parlamentarului, un rol nu mai puțin important în menținerea ordinii sociale îl avea justiția. Cu ocazia dezbaterii legii pentru organizarea judecătorească (1890), el arăta că „justiția trebuie să fie a tuturor și orice partid ar încerca a o confisca în folosul său, ar face o tentativă zadarnică și nu ar avea decât o izbândă efemeră”.
(…) Corupția și abuzul de putere erau văzute ca două mari pericole nu numai pentru administrație, dar și pentru evoluția generală a societății:
„Cei care fură prin mijlocirea Statului lasă dezastre în urma lor; ei sunt sprijiniți de forța publică, sunt acoperiți cu misiunea lor în Stat, și până la un oarecare punct ajung a fi considerați că ar avea un drept legitim la asemenea spolieri. (…) Sunt funcționari în Stat care de altminteri sunt inutili (…) care se cred în drept, după vechile obiceiuri, în virtutea puterii conferite lor, să învârtească lucrurile astfel ca toți câți vor avea nevoie de dânșii să caute mai întâi a le satisface cupiditatea și apoi să se aștepte la concursul lor. (…) Funcționarul care transformă funcțiunea sa, misiunea sa în Stat, în mijloc imoral de înavuțire în paguba cetățenilor, acela comite un furt mai periculos decât furtul ordinar; datoria noastră de cetățeni ne impune a lupta contra șluți, a face să i se ia din mână puterea de care abuzează”.
În calitatea sa de avocat, Pake nu a contestat legalitatea și ordinea existentă în Stat. La început, a fost de acord cu sistemul electoral stabilit prin Constituție, remarcând faptul că dreptul de vot îl aveau „numai acei oameni de elită care posed forță, inteligență și moralitate. Semnele distinctive ale acestor calități sunt etatea, știința și averea”. A criticat însă practicile electorale existente atunci, care lăsau loc la numeroase abuzuri: „Multe și mari dificultăți s-au născut și se nasc în privința censului electoral, mai cu seamă la noi, unde consiliile comunale, afară de câteva excepții, cred de a lor datorie, fiindcă au fost alese prin influența guvernului, să-l serve cu mistificarea listelor, introducând pe cei fără drept și plăcuți guvernului în colegiuri din care legea îi exclude, și excluzând pe cei cu drept, dar neplăcuți guvernului.”
(…) Totodată, Pake Protopopescu a fost adeptul participării active a cetățenilor la viața politică, îndeosebi prin exercitarea dreptului de vot: „Astăzi mi se pare că comercianților și tuturor cetățenilor se poate zice: dacă voiți a ajunge sclavi și săraci, abțineți-vă de la politică, nu vă interesați de soarta ce vă așteaptă, lăsați alegerile în mâna poliției și a bătăușilor”.
Spre sfârșitul carierei politice, având experiența manevrelor politicianiste care impuneau amestecul Primăriei în alegeri, Em. Protopopescu arăta că „a sosit vremea ca guvernele să iasă din mulțimea poporului, iar candidaturile la dregătoriile publice trebuie să plece de jos în sus, iar nu de sus în jos”.
Această declarație a apărut contemporanilor ca demagogică, dar ea ilustrează spiritul realist, chiar vizionar al lui Pake Protopopescu. Cunoscând modelele american și vest-european, el a exprimat ideea că și în România se pot realiza reforme ale sistemului electoral.
(…) Atitudinea pragmatică a lui Em. Protopopescu, care a trecut peste obstacolele convenționale ce-i separa pe conservatori de liberali, s-a concretizat într-o traiectorie politică sinuoasă, criticată din toate direcțiile spectrului politic. Mihail Kogălniceanu arăta bunăoară, în ședința din 7 noiembrie 1888: „eu cam demult cunosc pe d. Pake; nu am nimic de zis în contra calităților sale, dar (…) un defect al D. sale din cele mai vădite este că voește să fie cu picioarele în toate luntrile”.
Reproșuri i-au adresat și conservatorii „puri”.
(…) Așadar, în lumina exemplelor de mai sus, Em. Protopopescu-Pake apare nu numai ca un intelectual remarcabil, ci și ca o personalitate cu o amplă viziune asupra societății, capabil să ofere soluții realiste pentru modernizarea acesteia. El a reușit să dea viață unora dintre aceste idei prin inițiative legislative, dar mai ales prin opera de modernizare a Capitalei. Realizările din viața publică și prețuirea arătată de societate reprezintă dovezile concludente ale spiritului modern care l-a caracterizat pe Em. Protopopescu-Pake.
Fragmentele de mai sus fac parte din volumul Emanoil Protopopescu-Pake. Un bucureștean de legendă de Dragoș Lucian Țigău, lucrare care va apărea în curând în cadrul colecției Planeta București a Editurii Vremea.