Roman Bradu, fondator și Managing Partner al Bradu, Neagu & Asociații, a adăugat o nouă dimensiune carierei sale în dreptul afacerilor prin absolvirea programului Bucharest Executive MBA, organizat de WU Executive Academy. El povestește cum acest program i-a transformat abordarea profesională și perspectiva asupra leadershipului în avocatură.

“În calitate de avocat de business, am simțit nevoia de a avea o perspectivă mai largă asupra proceselor decizionale, pentru a oferi clienților soluții strategice dintr-o perspectivă de business, nu doar o analiză juridică”, mărturisește Roman Bradu, explicând motivația din spatele deciziei de a se înscrie la program în 2021. “Decizia de a urma un program de EMBA a fost determinată de dorința de a-mi extinde competențele în domeniul afacerilor și de a înțelege mai bine dinamica piețelor globale.”

Alegerea programului oferit de WU Executive Academy s-a bazat pe mai mulți factori determinanți: “Am ales acest program datorită reputației sale globale și a acreditărilor internaționale (AACSB, AMBA, EQUIS). Programul combină expertiza unor profesori recunoscuți la nivel mondial cu o abordare practică și localizată”, menționează el. Faptul că programul se desfășoară preponderent în București a reprezentat un avantaj major, permițându-i să îmbine studiile cu activitatea profesională.

Programul de EMBA a fost un catalizator pentru cariera sa în consultanță juridică, oferindu-i o înțelegere mai profundă a domeniilor precum management strategic, finanțe și leadership. “Noțiunile de analiză financiară avansată și luarea deciziilor bazate pe date mi-au permis să ofer clienților soluții integrate, care combină perspectivele juridice și strategice. De asemenea, am dezvoltat abilități de leadership care mă ajută să coordonez mai eficient echipe interdisciplinare în procese de due diligence la clienți. În plus, programul mi-a extins rețeaua profesională, permițându-mi să colaborez cu alți lideri din diverse industrii și să învăț din experiențele lor”, afirmă Roman Bradu.

Cea mai importantă lecție învățată este că adaptabilitatea este esențială pentru succesul în afaceri. “Mediul economic actual se schimbă rapid, iar abilitatea de a pivota strategic și de a integra noi perspective este crucială”, observă Roman. El subliniază că programul i-a schimbat fundamental modul în care abordează leadershipul, punând accent pe autenticitate și empatie.

În viziunea sa, un lider modern trebuie să îmbine gândirea strategică, pentru a anticipa tendințele și a stabili obiective pe termen lung, cu inteligența emoțională, necesară pentru a gestiona relațiile interpersonale, dar și cu reziliența, pentru a face față eșecurilor și presiunilor.

Privind spre viitor, acesta consideră că educația executivă trebuie să evolueze în pas cu transformările din mediul de afaceri. El pledează pentru formate de studiu mai flexibile și un curriculum adaptat noilor realități economice, cu accent pe sustenabilitate, digitalizare și inteligență artificială.

Pentru profesioniștii din domeniul juridic, experiența lui Roman Bradu subliniază importanța depășirii rolului tradițional de consultant juridic și asumarea unei poziții de partener strategic pentru clienți, capabil să înțeleagă în profunzime provocările și oportunitățile din mediul de afaceri.  Un program de Executive MBA oferă participanților această perspectivă integrată, esențială pentru succesul în avocatura de business modernă.

Bursele ZF Bucharest Executive MBA

Anul acesta, Ziarul Financiar și WU Executive Academy oferă 7 burse de studiu, în valoare totală de 120.000 euro, pentru programul Bucharest Executive MBA: 

  • 1 bursă de 29.000 EUR
  • 2 burse de 17.500 EUR
  • 4 burse de 14.000 EUR 

Înscrierile pentru burse au loc în perioada 27 ianuarie – 24 aprilie 2025, iar aplicațiile se depun online. Câștigătorii burselor vor fi anunțați pe data de 12 mai 2025, atât pe www.zf.ro, cât și în ediția tipărită a Ziarului Financiar.  

Informații complete despre burse și înscrieri sunt disponibile pe: www.zf.ro/ExecutiveMBA.