Premierul Emil Boc și-a înaintat demisia, într-un gest așteptat de unii și pripit pentru alții, după 1.100 de zile în fruntea Guvernului pe care l-a condus într-unii dintre cei mai cumpliți ani de cădere economică pentru România, care a pierdut cumulat, în 2009 și 2010, 10% din PIB.
Președintele Traian Băsescu l-a numit aseară pe Mihai Răzvan Ungureanu, șeful Serviciului de Informații Externe, în funcția de premier. Ungureanu, 43 de ani, a fost ministru de externe în 2004-2007, din partea PNL. El a mai fost secretar de stat în MAE în perioada 1998-2000, fiind promovat în această funcție de Andrei Pleșu, pe atunci ministru de externe, la doar 29 de ani. El are studii de Istorie – Filozofie la Iași și studii postuniversitare la Centrul pentru Studii Ebraice de la Oxford.Premierul interimar, ministrul justiției Cătălin Predoiu, singurul ministru neînregimentat politic din guvernul Boc), a ținut aseară o primă reuniune a Guvernului, insistând ca membrii Executivului – care rămân în funcții până la numirea unui nou Guvern de către Parlament- să se ocupe de treburile curente, cea mai presantă fiind vremea extrem de rea din România.
Majoritatea oamenilor de afaceri cred că, în actuala situație tulbure, cel mai bine ar fi de ales un guvern de tehnocrați, în vreme ce clasa politică ar tinde că crediteze mai degrabă un guvern politic (sau cel mult un guvern condus de un tehnocrat cu miniștri politici), lucru ce indică ruptura dintre elite – cea economică și cea politică.
Boc și-a motivat demisia prin faptul că nu se agață de scaun, dar analiștii văd în această mutare o încercare a PDL de a limita din pierderile electorale pe măsură ce se apropie alegerile. Presiunea străzii și presiunea partidului, care vede pe zi ce trece căderile din sondaje, l-au împins pe Boc la demisie, o demisie dată a doua zi după plecarea misiunii FMI care, pe lângă observații critice, a constatat că Guvernul s-a încadrat în parametrii conveniți cu FMI, Banca Mondială și UE.
Demisia premierului care antrenează căderea întregului Cabinet, în situația în care România dădea ușoare semne de înviorare, chiar dacă anul 2012 se anticipează a fi pândit de pericole din cauza contextului extern, ridică semne de întrebare asupra motivației reale.
Guvernul Boc a fost resposabil în ultimii doi ani de luarea unora dintre cele mai dure măsuri de austeritate din Europa. Însă a luat unele măsuri cu întârziere și fără aplomb și, mai ales, fără să explice și să comunice. Chiar dacă în mandatul lui Emil Boc Guvernul a făcut greșeli, unele majore cum singur a recunoscut ca de pildă majorarea TVA la 24%, anul trecut lucrurile au arătat că România se îndreaptă, într-un fel, spre direcția bună: economia a crescut cu aproximativ 2,5%, inflația a fost la cel mai scăzut nivel din ultimii 22 de ani, iar consumul a crescut pentru prima dată substanțial în T4 2011 cu 4%.
Opoziția din USL consideră că demisia premierului nu este suficientă și, aseară, la Cotroceni, a cerut și demisia președintelui Traian Băsescu și organizarea de alegeri anticipate. USL a anunțat din nou ieri că vrea să guverneze. În cazul în care câștigă alegerile, propunerea USL pentru poziția de prim-ministru este Victor Ponta, liderul PSD.
Programul de guvernare al USL propune o impozitare diferențiată a veniturilor, în trei trepte, de 8, 12 și 16%, reducerea treptată a TV de la 24% la 19%, reducerea CAS cu 5% pentru angajatori, reducerea integrală a plății CAS pentru un an de zile pentru angajatorii care creează noi locuri de muncă, scutirea de orice taxe pentru angajările în regim “part time”, dar și înjumătățirea cheltuielilor statului cu achiziția de bunuri și servicii.