Redresarea economica si bursiera semnalata in special de ultimele evolutii ale pietei americane a alimentat sperantele investitorilor si ale firmelor de brokeraj care se asteapta la crestere a volumului de noi actiuni emise de companii anul viitor.
Cresterea preturilor actiunilor la burse ar putea impulsiona tot mai multe companii sa se listeze. Din cei 73 de indici globali pe actiuni, 58 au raportat o crestere pe al patrulea trimestru al acestui an, in timp ce in trimestrul anterior numai sase dintre ei urcasera, relateaza Bloomberg.
Volumul noilor emisiuni de actiuni isi va reveni probabil complet in al doilea trimestru al anului viitor si poate creste cu 15% pana la 20% pe intregul an. Chiar si in aceste conditii, volumul total al noilor emisiuni de anul viitor nu va depasi 34 de miliarde de dolari, care reprezinta mai putin de o treime din valoarea anilor 1999 sau 2000.
Listarea companiilor Verizon Wireless Inc. din Statele Unite si Guangdong Grid Co. din China ar putea sa stimuleze activitatea de noi listari la bursa de anul viitor, pe fondul accelerarii ritmului de crestere economica din Statele Unite si Asia, care amplifica cererea pentru actiuni.
“Oamenii sunt mai optimisti in legatura cu cresterea economica de anul viitor din Statele Unite ceea ce-i face mai increzatori sa cumpere actiuni”, a declarat David Chapman, un investitor la Towry Law Asia din Hong Kong. “Eu prevad o crestere a gradului de siguranta a investitiilor in urmatoarele 12 luni”.

Firmele de brokeraj sunt nerabdatoare
Emisiunile de actiuni la nivel global au scazut cu 30% anul acesta la 66 miliarde de dolari, cel mai mic nivel din ultimii patru ani. Comisioanele pentru emisiunile de actiuni pentru firmele de intermediere, Goldman Sachs, Merrill Lynch si altele au scazut emisiunilor de noi actiuni va permite companiilor sa obtina mai multe fonduri stimuland astfel cresterea economiilor. Ar amelioa si situatia firmelor de brokeraj de pe Wall Street care incepand cu martie 2001 au facut peste 54.000 de concedieri din cauza declinului bursier si a reducerii semnificative a activitatii de fuziuni si achizitii, care au erodat mult valoarea comisioanelor incasate.
Emisiunile de noi actiuni genereaza venituri mai mari pentru firmele de brokeraj decat vanzarile de actiuni pe piata secundara sau decat plasamentele de obligatiuni.Comisioanele de intermediere pentru emisiunile de actiuni sunt in medie de 3% din fondurile stranse cu ocazia emisiunii, dar pot ajunge in unele cazuri pana la 7%.
“Afacerile vor prospera din nou odata ce liderii companiilor isi vor recastiga increderea in economie”, a spus Jim Birle, economist la Merrill Lynch.

Europa si Japonia mai asteapta
In Europa este putin probabil ca noile listari la bursa sa atinga anul acesta valoarea de 12,8 miliarde de dolari. Cea mai mare emisiune de actiuni care este asteptata anul viitor in aceasta regiune este vanzarea actiunilor companiei de utilitati publice Gas de France dupa ce va fi privatizata de guvernul Frantei. Valoarea nu va depasi insa 6 miliarde de euro.
Europa si Japonia nu vor impartasi aceeasi situatie pozitiva ca Statele Unite. Este foarte probabil ca economia Germaniei, cea mai mare din Europa, sa se restranga pe primul trimestru al anului viitor din cauza scaderii gradului de ocupare si a productiei.
Guvernul Japoniei se asteapta ca a doua economie a lumii sa creasca cu 0,6% anul fiscal viitor (care incepe pe 1 aprile), mai putin decat cresterea de 0,9% de anul curent.
Cea mai mare economie a lumii, cea a Statelor Unite, va creste probabil anul viitor cu 2,8%, dupa ce anul acesta a avansat cu 2,3%. Optimismul analistilor se bazeaza pe indicatorii din ultimul trimestru al acestui an cand economia a crescut cu un ritm anualizat de 4%, iar incredrea consumatorilor a urcat la cel mai mare nivel din ultimele patru luni.