Compania Endava România, parte a grupului britanic Endava, specializată în furnizarea de servicii IT de business pentru aplicații financiare, telecomunicații, media și IT, a anunțat că va deschide în toamnă un nou centru software la Iași, unde vor fi angajați, până la finele anului viitor, aproximativ 100 de oameni. Endava a închiriat peste 1.200 mp de spații de birouri în centrul Iașiului, în complexul Palas, administrat de Iulius Group.
Printre clienții Endava se numără IMG Worldwide, Cision, ITV, NYSE Euronext, UBS, Banca Transilvania, BancPost, AVIVA, Aegon Life, BRD Fond de Pensii.
Compania mai deține la Iași un sediu în care lucrează în prezent 50 de oameni, două centre în Cluj-Napoca unde au fost angajați peste 150 de ingineri software și o divizie de consultanță la București, în total numărul angajaților Endava din România ajungând la peste 220 de persoane. Potrivit oficialilor Endava, extinderea operațiunilor companiei în România este determinată în principal de inițierea unor noi proiecte cu clienți străini.
“În Iași vedem o zonă cu potențial mare de dezvoltare, un centru IT important unde găsim profesioniști cu experiență, un centru universitar, criterii pe care le urmărim în alegerea spațiilor noastre din Europa de Est. Pentru următorii ani planificăm o creștere accentuată a operațiunilor noastre din România, care anticipăm că se va realiza în cea mai mare parte prin sediul din Iași”, a declarat pentru ZF Transilvania Valentin Metzger, director executiv la Endava România. Echipa Endava din Iași este formată în principal din programatori Java și .NET, care lucrează în proiecte de dezvoltare software pentru clienți din Marea Britanie, din sectorul financiar-bancar.
“Vrem să fim pregătiți pentru extinderea activităților din România și din punct de vedere logistic, astfel încât să putem demara la Iași proiecte de mari dimensiuni pentru clienții noștri, de aceea am ales un nou spațiu cu o capacitate de până la 200 de oameni. Din toamnă, toate activitățile noastre din Iași se vor desfășura în noul sediu și estimăm că până la finele anului următor vom mai angaja aproximativ 100 de persoane pentru acest centru”, a spus Valentin Metzger.
Numărul de angajați Endava din România a crescut cu 25% în prima jumătate a acestui an. Totodată, cifra de afaceri a companiei clujene din primul semestru a fost în creștere cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Endava România a încheiat anul 2009 cu o cifră de afaceri de circa 3,8 mil. euro, în creștere cu peste 22% față de anul precedent. Compania clujeană a obținut în 2008 vânzări totale de aproximativ 3,1 mil. euro (peste 11,29 mil. lei). În prezent operațiunile Endava în România aduc 18% din cifra de afaceri a grupului, spun oficialii companiei.
Pentru clienții din România, Endava dezvoltă soluții software pentru fonduri de pensii și companii de asigurări, aplicații software pentru bănci, servicii de dezvoltare de portaluri online și respectiv consultanță în realizarea de sisteme IT cu finanțare prin fonduri europene.
Endava este o companie de servicii IT cu sediul central în Londra, având peste 600 de angajați în Marea Britanie, USA, România și Republica Moldova. Endava a realizat în ultimii trei ani, la nivel global, o creștere medie anuală de 79%, încheind anul financiar 2008-2009 cu o cifră de afaceri de aproximativ
23,4 mil. euro. Endava România are sediul principal în Cluj-Napoca și a fost înființată în anul 2006 ca urmare a fuziunii prin absorbție cu firma clujeană Alfa Global Solutions, furnizor de soluții IT.