Enel, cel mai mare producator de energie din Italia, a facut cea mai avantajoasa oferta pentru pachetul de actiuni detinut de stat la Slovenske Elektrarne, cel mai mare generator de energie din Slovacia, sustine Moscow Times.
Enel a oferit 840 miliarde de euro pentru 66% din actiunile furnizorului de utilitati, depasind rivalii CEZ, cea mai mare companie energetica din vecina Cehia, sau Unified Energy Sistems, UES, cel mai mare producator de energie din Rusia. Compania italiana va fi desemnata castigatoarea licitatiei, a declarat adjunctul ministrului economiei din Slovacia, Eva Simkova.
“Enel a obtinut cel mai mare punctaj si a oferit cel mai bun pret” a spus Simkova jurnalistilor. “In acelasi timp, comitetul de analiza recomanda compania CEZ ca fiind a doua optiune”, a adaugat ea.
Compania Enel, cu sediul in Roma, se extinde in strainatate, deoarece guvernul italian i-a impus sa isi reduca cota de piata la sub 50%. Enel si rivalii sai intentioneaza sa se extinda in noile membre ale Uniunii Europene unde cresterea economica o depaseste pe cea a tarilor vestice, generand cerere pentru energie.
CEZ a licitat 691 milioane euro, in timp ce UES a oferit 458 milioane euro, afirma surse din cadrul guvernului.
Slovacia este una dintre tarile cu cea mai accentuata crestere din Europa Centrala, a spus presedintele Enel, Paolo Scaroni, adresandu-se analistilor din Roma. Slovenske Elektrarne este “eficienta, competitiva, existand chiar posibilitatea exportului de electricitate”, a concluzionat Scaroni.
alexandru.cerchez@zf.ro
Business Internaţional
Enel a castigat licitatia pentru Slovenske Elektrarne
Enel a castigat licitatia pentru Slovenske Elektrarne